“Citind romanul lui Cosmin, am intrat automat in rolul unui cenzor paranoid, din ce in ce mai incruntat, pe masura ce intram in painea de cuvinte. Mai incruntat fiindca am inceput sa adun intrebari pentru a pune la punct autorul, pentru a-l convinge ca un asemenea text nu trebuie publicat, fiindca este periculos pentru “cetateanul de buna credinta”, este subversiv si cu atat mai nociv, cu cat incearca sa se ascunda in spatele absurdului. Fiindca noua, cenzorilor, la cursul de cenzura aplicata ni s-a atras atentia de la bun inceput: atentie mare la absurdul cu substrat, la textele aparent schizoide! Acolo se ascunde buba! Iar buba trebuie tratata chirurgical! Cine se ascunde in spatele Cainelui de lemn? Cine e Jumatatea de Matriosca? Iar santierul e cumva La Canal? Adica personajele tale au innebunit din cauza regimului? Nu inteleg! Mai baiete, ai cam sarit calul! Fii atent la mine, textul tau nu poate fi publicat! Sau te apuci de scris normal, pe intelesul omului echilibrat, sau lasa-te! Auzi la el, CHINUL VEsNIC sI NEOSTOITA SCRAsNIRE A DINTILOR!” (Micleusanu M.)