Inca din adolescenta, Briony Tallis isi da seama ca vrea sa abandoneze lumea himerelor pentru a scrie despre oamenii din jur si despre viata reala.
Simtul exagerat al ordinii si dreptatii o impinge insa catre un act social gresit, de pe urma caruia vor avea de suferit cei dragi ei. La batrinete, ajunsa scriitoare de succes, Briony va medita la consecintele faptei sale, care o urmareste intreaga viata.

Romanul a inspirat o ecranizare de exceptie, in regia lui Joe Wright, cu Keira Knightley, James McAvoy si Vanessa Redgrave in rolurile principale.

Fragment din romanul "Ispasire" de Ian McEwan:

"Dintre cartile de peisagistica, alese volumul despre Versailles, imprumutat din biblioteca familiei Tallis. In ziua cand il luase, bagase pentru prima oara de seama cat de timorat se simte in prezenta ei. Ingenunchind la intrare ca sa-si scoata ghetele de lucru, isi daduse seama de starea sosetelor, gaurite la varf si la calcai si, poate, urat mirositoare. Ascultand de un impuls, si le scosese. Cat de ridicol se simtise lipaind in urma Ceciliei pe coridor si intrand descult in biblioteca! Unicul sau gand fusese sa scape de acolo cat mai repede. Iesise prin bucatarie si-l trimisese pe Darmy Hardman prin spatele casei dupa ghete si ciorapi.
Probabil ca ea n-ar fi citit tratatul acesta despre hidraulica gradinilor de la Versailles, scris de un danez din secolul al optsprezecelea, care proslavea pe latineste geniul lui Le Notre. Folosind un dictionar, Robbie citise intr-o dimineata cinci pagini si pe urma renuntase, multumindu-se cu ilustratiile. Nu era o carte pe placul Ceciliei. De fapt, nu putea fi pe placul nimanui, dar ea i-o intinsese de pe scarita din biblioteca, asa ca amprentele ei se aflau undeva pe copertile de piele. Desi primul impuls a fost sa se infraneze, duse cartea la nas si o adulmeca. Praf, hartie straveche, aroma sapunului de pe maini - nimic altceva. Cum de se pomenise dintr-odata victima acestui fetisism in faza avansata fata de obiectele atinse de iubita? Fara indoiala ca Freud avea ceva de spus despre asta in Trei eseuri despre sexualitate. Aveau ceva de spus si Keats, Shakespeare, Petrarca si toti ceilalti, iar problema era tratata si in Romanul Trandafirului. Petrecuse trei ani studiind la rece simptomele, care nu i se parusera decat simple conventii literare, iar acum, in singuratate, aidoma unui curtean agitat, cu pene la palarie, refugiat la liziera padurii ca sa studieze un flecustet scapat din mana de doamna visurilor sale, ii adora urmele - si nu o batista, ci amprentele digitale! perpelindu-se din cauza dispretului stapanei.
Cu toate acestea, cand introduse o coala de hartie in masina, nu uita indigoul. Batu data si formula de adresare si se avanta imediat intr-o scuza conventionala pentru "comportarea sa stangace si lipsita de respect". Apoi se opri. Avea sa-si dea in vileag sentimentele? Daca da, la ce nivel?
"Daca aceasta poate constitui o scuza, am observat recent ca ma cam zapaceste prezenta ta. Vreau sa spun ca pana acum n-am intrat niciodata descult in casa cuiva. Zapuseala trebuie sa fie de vina!"
Cat era de transparenta aceasta prefacuta lejeritate a tonului! Ca un tuberculos in faza avansata, care pretinde ca e racit. Impinse de doua ori inapoi carul masinii si scrise: "Stiu ca aceasta nu poate constitui o scuza, dar am observat ca in ultima vreme ma zapacesc cand esti pe aproape. Ce am cautat, descult, in casa voastra? Si am mai rupt vreodata buza vreunei vaze vechi?" isi odihni degetele pe taste, rezistand cu greu tentatiei de a-i mai dactilografia numele o data. "Cee, nu cred ca pot da vina pe zapuseala!" Acum tonul glumet cedase locul melodramei, tanguirilor. Intrebarile retorice aveau ceva cleios, iar semnul exclamarii era prima stratagema a celor care credeau ca trebuie sa tipe ca sa se faca intelesi. Ierta acest semn de punctuatie numai in scrisorile mamei, unde o serie de cinci indica o gluma foarte buna. Intoarse tamburul si batu un x peste el. "Cecilia, nu cred ca pot da vina pe zapuseala." Acum umorul fusese inlaturat si se ivise o nota de autocompatimire. Semnul exclamarii se cerea reintrodus. Evident ca avea si alt rol decat sa indice intensitatea rostirii."