Populat de figuri feminine puternice si de neuitat, Bastarda Istanbulului este un roman fascinant in care se impletesc libertatea si opresiunea, realul si fantasticul, memoria si uitarea.

Lumea orientala, cu exotismul si traditionalismul ei, si cea occidentala, cu pragmatismul si independenta sa, se intilnesc pe neasteptate din dorinta nestavilita a doua tinere fermecatoare si nonconformiste  Asya si Armanoush de a risipi misterul ce le invaluie radacinile familiale si de a-si descoperi propria identitate. Bastarda Istanbulului nu este insa cartea unei singure povesti. In cuprinsul sau, scriitoarea tese cu maiestrie firele unui sir nesfarsit de istorii care se ramifica, se pierd o clipa in negura trecutului, ies din nou la suprafata, se intersecteaza, se unesc.

Fragment:

" Apoi, desigur, mai era Mustafa, singurul fiu din generaţia actuală, o piatră preţioasă cu care ii binecuvăntase Allah intre cele patru fiice. Rezultatul obsesiei lui Levent Kazanci de-a avea un fiu care să-i poarte numele a fost acela ea cele patru surori Kazanci crescuseră cu sentimentul că erau nişte musafiri nepoftiţi. Primil trei copii fuseseră toţi fete. Banu, Cevriye si Feride avuseseră întotdeauna senzaţia că fuseseră o introducere la adevărata creaţie, un preludiu accidental in viaţa sexuală a părinţilor, cu atâta hotărâre se concentraseră pe conceperea unui băiat. Cât despre cel de-al cincilea copil, Zeliha, aceasta ştia prea bine că fusese concepută in speranţa că soarta le-ar putea surâde de două ori la rând. După ce făcuseră in sfărşit un băiat, părinţii ei voiseră să vadă dacă erau destul de norocoşi ca să mai facă incă unul.
Mustafa le-a fost drag din ziua în care s-a născut. O serie de măsuri drastice au fost luate pentru a-l proteja de soarta necruţătoare care ii astepta pe toţi bărbaţii din familie. Cănd era bebeluş, îl infăşurau din cap până-n picioare in şiraguri de mărgele şi amulete impotriva deochiului; cănd era puşti, era supravegheat necontenit şi până la opt ani a purtat părul lung ca al fetiţelor, pentru a-l inşela pe Azrail, ingerul mortii. Cănd i se adresa cineva, ii spuneau „fetiţo", „vino aici, fetiţo!". Deşi era un elev bun, mare parte din viaţa de licean a lui Mustafa a fost distrusă de incapacitatea sa de a socializa cu ceilalţi. Rege acasă la el, în clasă băiatul părea să refuze să fie unul dintre cei mulţi. Cu timpul, le devenise atăt de antipatic tuturor, incăt, când Gulsum a vrut să dea o petrecere pentru Mustafa şi prietenii lui ca să sărbătorească absolvirea liceului, a descoperit că nu avea pe cine să invite.
Fiind atât de arogant şi de nesociabil in afara casei, atât de regeste tratat în familie şi cu flecare aniversare mai aproape de implinirea destinului nefast al tuturor bărbaţilor din familia Kazanci după un timp părinţilor li s-a părut o idee bună să-I trimită pe Mustafa în străinătate. Într-o luna, bijuterille lui Petite-Ma au fost văndute pentru a face rost de banii necesari, iar fiul în vărstă de optsprezece ani al familiei Kazanct a părăsit Istanbulul, indreptăndu-se spre Arizona, unde a devenit student la Inginerie Agricolă si a Biosistemelor şi unde, cu puţin noroc, avea să trăiască pană la adănci bătrăneţi.
Astfel că, in acea primă vineri din iulie, cănd Gulsum a certat-o pe Zeliha spunăndu-i că trebuia să fie recunoscătoare că nu existau bărbaţi in familie, pe undeva era ceva adevăr în afirmaţia aia. Drept răspuns, Zeliha n-a scos un cuvănt. In schimb, s-a îndreptat spre bucătărie, ca să-l caute şi să-i dea de măncare singurului mascul din casă - un motan gri tărcat, cu o foame insatiabila,o atracţie neobişnuită pentru apă si nenumărate simptome de stres social care puteau fi interpretate în cel mai bun caz ca un semn de independenţă, iar in cel mai rău caz ca unul de nevroză. Numele lui era Paşa al Treilea.
Prin konak-ul familiei Kazanct se perindaseră generaţii întregi de pisici, ca şi de oameni; toate fuseseră iubite şi, fără excepţie, toate muriseră de bătraneţe, spre deosebire de oameni. Cu toate că fiecare pisică işi păstrase caracterul său distinct, două gene competitoare predominau, in mare, genealogia felină a casei. Pe de o parte, era gena „nobilă" ce provenea de la o persană albă, cu blana lungă şi nasul turtit pe care Petite-Ma o adusese cu ea cănd se măritase, pe la sfărşitul anilor '20 („probabil că pisica asta e toată zestrea ei", isi băteau joc de ea femeile din vecini). Pe de altă parte, era gena „maidaneză" ce provenea de la o pisică neidentificată, dar aparent maro deschis, cu care persana albă reusise să se imperecheze într-una din escapadele ei."