Havana, spre finele anilor 1950: orasul si oamenii lui pun in scena (iar uneori im­pro­vizeaza) un spectacol halucinant, deopotriva seducator si macabru: strazi apasate de amintirea colonialismului si bantuite de spec­trul dictaturii, trupuri infierbantate de do­rinta, spirite obsedate de libertate, baruri inse­tate de muzica, de rasete, de lumina, de iubire. O lume pestrita se agita spasmodic in chingile regimului opresiv, insufletita de pro­iecte politice sau doar de febrilitati erotice; aparitia Ei schimba totul pentru El, scriitorul aspirant, jongler cu idei si cuvinte, cau­tan­du‑si obsedat stilul, vocea, locul, sufle­tul‑pere­che. Pare ca nici frumusetea havaneze­lor, cu adevarat orbitoare si atatatoare, nici eroismul prietenilor combatanti, nici savoarea cocteilurilor ori a jazzului nu-i pot scoate din cap (si din corp) dorinta de a se face stapan pe trupul si pe sufletul Ei. Intalnirile cu Hemingway, cu Fidel Castro, cu Che Guevara si ceilalti conducatori ai Revolutiei, cu stelele de cinema ale Cubei, toate ii sporesc patima pentru placeri, pentru consumul de senzatii, de relatii, de idei. Paun supradimensionat, isi etaleaza in fata iubitelor si a prietenilor abilitatile lingvistice si eruditia epatanta, pre­meditandu-si florile de stil la fel cum orchestreaza flirturile si avansurile amo­roase. Insa nu pastreaza prea mult controlul: dezgolirea intamplatoare a unei coapse, zam­betul insinuant al buzelor mult prea volup­tuoase, freamatul sanilor neatinsi de iubire, capriciile nimfelor inca reticente… El pare condamnat la un perpetuu delir erotic. In aceasta stare il gaseste morbul revolu­tionar al vremurilor, in care se avanta cu entu­ziasmul atat de propriu cubanezilor.

GUILLERMO CABRERA INFANTE (1929–2005) s-a nascut la Gibara, in provincia Oriente din Cuba. Renuntand la o promitatoare cariera de medic, debuteaza ca scriitor in 1947, iar din 1950 urmeaza cursuri de jurnalism la Universi­dad de La Habana. Doi ani mai tarziu, este incarcerat o scurta perioada pentru a fi folo­sit angli­cisme defaimatoare intr‑o povestire aparuta in revista Bohemia. Pasio­nat de cine­matografie, in 1954 incepe sa pu­blice — sub pseudonimul G. Cain — critica de film in revista Carteles, al carei redactor-sef avea sa devina dupa trei ani, iar in 1959 este numit director al Institutului de Cinematografie, odata cu ascensiunea lui Fidel Castro. Cade in dizgratie dupa ce critica decizia regimului de a cenzura un documentar despre viata de noapte din Havana, i se interzice sa mai publice in Cuba si i se propune pozitia de ata­sat cultural la Bruxelles. Dupa o ultima revenire la Havana, in 1965, renunta la diplo­matie si se intoarce pentru totdeauna in Euro­pa. „M-am nascut in Cuba si sper sa mor in Angli­a“, scria Cabrera Infante in 1983, lucru care avea sa se si intample: se va stinge din viata la Londra, in 2005, lasand in urma o opera prodigioasa, din care, pana acum, Curte­a Veche Publishing a mai publicat in limba romana doua carti incadrate de editori si critici in categoria romanului, in ciuda dezaprobarii autorului: Trei tigri tristi, 2010, considerata unanim  magnum opus‑ul lui Cabre­ra Infante, si Nimfa nestatornica, 2011.

Desi mai discreta decat a altor membri ai boom-ului hispanoamerican, de care a incercat sa se detaseze in repetate randuri, cariera lui Cabrera Infante s‑a bucurat de apreciere din partea lumii literare, acesta primind Premiul Biblioteca Breve in 1964 si Premiul Miguel de Cervantes pentru intreaga activitate in 1997.