Selva, fiica unui conducator otoman, pleaca la Paris sa inceapa o noua viata cu Rafael, sotul ei, fiul aratos al unui medic evreu. Numai ca Franta e invadata de nazisti. In timp, cei doi indragostiti aflati in exil descopera ca nimic - nici razboiul, nici politica si nici macar religia - nu poate desface legaturile de familie. Impreuna strabat un continent macinat de conflicte, suspiciuni si violente. In cautarea libertatii, risca tot.

De la Ankara la Paris, Cairo si Berlin, Ultimul tren spre Istanbul este o cuceritoare poveste de dragoste si o lectie despre cum sa-ti urmezi propriul drum.

Ayse Kulin, una dintre cele mai citite autoare ale Turciei, a scris un roman stralucit folosind metodele romanului istoric. Povestea ei, cuprinzand mai multe fire narative, bogata in personaje, arata o mare abilitate. Te tine cu sufletul la gura pana la sfarsit si merita o ecranizare. Se recomanda calduros! - Historical Novel Review

Fragment din romanul "Ultimul tren spre Istanbul" de Ayse Kulin:

"Selva isi turna o cana de cafea fierbinte, inspirandu-i aroma, in timp ce se gandea ce interesant era cum se adapteaza firea umana la tot felul de situatii. Cand ea si Rafo se stabilisera in Franta, detesta cafeaua asta amara, servita in cani uriase. Din fericire, Sabiha ii trimisese multe pachete de ceai, precum si sase pahare turcesti speciale, toate prin Macit care, pe vremea aceea, venea destul de des in Franta. Si ce bucurie era sa bea ceaiul la micul dejun, cu Rafo!
Selva se obisnui cu cafeaua amara dupa nasterea fiului lor. O bea ca sa poata ramane treaza pana noaptea, cand alapta ultima data. In timp, devenise dependenta. Rafo nu intelegea cum poate sa bea o asemenea otrava. La drept vorbind, mai erau cateva lucruri cu care Rafo nu se putea obisnui in Franta.
- Nu critica lucrurile de aici cand te aude lumea, ii spusese Selva cand Rafo isi exprimase prima data dezamagirea. O sa te considere un inapoiat. Sa nu-ti placa tie cea mai buna bucatarie din lume!
- Nu ma intereseaza ce cred ei. Cea mai buna bucatarie din lume e cea turceasca, nu e vina mea ca ei n-o cunosc, insista Rafo. N-o sa inteleg niciodata cum se face ca mancarea frantuzeasca are o asemenea reputatie grozava. Sosurile lor grele iti dau peste cap digestia, iar gandul ca as putea manca melci ma face sa vomit. Cat despre branza cu miros de picioare transpirate...
Selva incerca sa-l potoleasca, dar Rafo nu ceda.
- Exista vreo aroma mai placuta decat cea de legume proaspete gatite in ulei de masline? Cum pot sa strice gustul unui peste minunat, inecandu-l in toate sosurile lor?
- Si atunci, de ce am mai venit aici, daca le urasti atat mancarea?
- Fiindca vinurile lor sunt absolut minunate!
- Se poate, dar noi nu ni le permitem, ii aminti Selva.
- O sa ni le permitem, scumpo. Ai incredere in mine! Si putina rabdare. Uite cat de bine ne-am calculat banii luna asta! Daca facem asa alte cateva luni, o sa putem cumpara toate vinurile din tara asta.
Selva nu s-ar fi suparat prea tare daca Rafo nu si-ar fi putut indeplini promisiunea. Dar exact cand el era pe cale sa isi atinga telul, iar vietile lor luau avant, strazile se umplura, brusc, intr-o zi, cu motociclete germane. Selva era la masa din sufragerie, ajutandu-o pe Yvonne, fetita vecinei lor, sa-si faca temele la engleza. Brusc, auzira multa agitatie afara. Amandoua se repezira la fereastra. Yvonne, care avea noua ani, fu asa de incantata sa vada atatia politisti pe motociclete, ca incepu sa bata din palme. Barbatii stateau intepeniti, ca niste statui. Selva simti imediat ceva ca o pasare disperata zbatandu-i-se in inima. Isi puse mainile pe pantecele urias si se ruga:
- Te rog, Doamne, ai grija de copilul nostru!
De indata ce Yvonne pleca, Selva trecu strada, pana la farmacia unde lucra Rafo. Vazandu-l ce palid era, simti ca e cat pe ce sa piarda sarcina. Dar nu o pierdu, iar copilul se nascu o luna mai tarziu, cu doua saptamani inainte de termen. Un fiu micut. Ii pusera numele Fazil dupa tatal ei. Nu ca Selva nu si-ar fi facut griji, gandindu-se ca tatal nu ar vrea ca fiul unui evreu sa-i poarte numele. Dar hotari sa nu se mai gandeasca la asta, caci il iubea in continuare si ii ducea dorul, chiar daca era inca furioasa pe el. Selva si Rafo hotarasera inainte de nastere ca, daca aveau un baiat, ii vor face circumcizie la sapte zile, potrivit traditiei evreiesti. Dar coplesitoarea prezenta nazista ii facuse sa se razgandeasca. Trist, Rafo lua aceasta decizie dupa o noapte de nesomn.
Selva isi sorbea cafeaua, citind notitele din carnetul ei. O duceau jalnic. Dar cand germanii ocupara nordul Frantei si Parisul, Selva si Rafo plecasera deja la Marsilia. Sperasera ca acolo vor fi in siguranta, insa evenimentele luara o intorsatura neasteptata.
Maresalul Petain, care preluase conducerea guvernului de la Vichy, proclamandu-se presedinte, hotarase sa colaboreze cu germanii, pentru a impiedica ocuparea restului tarii. Ca sa nu ii calce pe nemti pe bataturi, incepuse sa le accepte orice pretentie. Politia guvernamentala ajunsese  chiar sa vaneze evreii. De Gaulle, care se opusese oricarei aliante colaborationiste, se refugiase in Anglia, ca sa-si formeze acolo armata libera. Din pacate, nici Rezistenta franceza, nici De Gaulle nu puteau face mare lucru ca sa-i ajute pe evrei.
Selva ramase fara doua dintre elevele ei, cand parintii evrei ai acestora se hotarara sa plece din oras. Intamplarea se dovedi insa o binecuvantare neasteptata. Alti parinti, care planuiau sa fuga in America, o solicitara sa le dea lectii copiilor lor. Asa ca, imediat, Selva se pomeni cu trei elevi noi si fu nevoita sa ii refuze pe altii. Era bucuroasa, insa Rafo avertiza sa fie precauta.
- Pentru numele Domnului, ai grija, Selva! Fascistii sunt peste tot, o sa observe copiii astia, care tot vin si pleaca.
- Si ce e gresit in asta? E interzis sa predai engleza?
- Nu, dar e interzis sa fii evreu.
Cu fiecare zi, Selva era tot mai frustrata. Nu isi iertase tatal pentru vina de a-i dispretui pe cei de o alta credinta. Nici el, la randul sau, nu isi iertase fiica, din propriile lui motive. Mai ales, probabil, fiindca se revoltase impotriva dorintelor lui. Selva nu voise niciodata sa creada ca tatal ei se opusese casatoriei numai din motive religioase. Nu putea sa accepte ca omul pe care il respecta si il iubea atat de mult era bigot."