De peste cincizeci de ani, Paddington, unul dintre cei mai cunoscuti si indragiti ursuleti din lume, ii incanta cu aventurile lui pe cititorii de toate varstele.
    Paddington calatoreste clandestin din intunecatul Peru pana la Londra, avand la el doar o valiza cu un borcan cu marmelada de postocale si o eticheta pe care scrie "Va rog sa aveti grija de acest ursulet". Fie ca e la teatru, ca merge cu metroul sau ca petrece o zi la plaja, Paddington intra in cele mai amuzante incurcaturi, reinventand, astfel, haosul.
    Fragment din romanul "Un urs pe nume Paddington" de Michael Bond:

    “Paddington se pricepea sa cumpere. Toti vanzatorii il cunosteau. Era constiincios si isi lua treaba in serios. Pipaia fructele, sa vada daca erau destul de tari, asa cum ii aratase doamna Brown, si se uita mereu unde era mai ieftin. Vanzatorii il cunosteau si ii pastrau marfa cea mai buna.
    — Ursuletul cumpara de zece penny mai mul decat oricine, zicea doamna Brown. Nici nu stiu cum face. Probabil e zgarcit.
    — Nu sunt zgarcit, protesta indignat Paddington. Sunt doar grijuliu.
    — Indiferent cum faci, zicea doamna Brown, valorezi greutatea ta in aur.
    Paddington luase remarca ei in serios si se cantari indelung pe cantarul din baie. In cele din urma hotara sa se consulte cu domnul Gruber, prietenul lui.
    Paddington petrecea multa vreme uitandu-se in vitrinele de pe Portobello Road. Cea mai frumoasa era vitrina domnului Gruber. Era scunda, iar Paddington se putea uita in ea fara sa se ridice pe varfuri. In plus, era plina de lucruri interesante: piese vechi de mobilier, medalii, vaze si vase, tablouri. Atat de multe lucruri, incat aproape ca nu se putea intra in magazin, iar batranul domn Gruber petrecea ore-n sir intr-un sezlong, pe trotuar.
    La randul lui, si domnul Gruber il gasea pe Paddington foarte interesant, asa ca au devenit repede prieteni la catarama. Paddington se oprea des la el, cand se intorcea de la cumparaturi, si discutau pe nesaturate despre America de Sud, unde domnul Gruber fusese pe vremea cand era copil. Acesta avea intotdeauna dimineata o briosa si o ceasca de cacao, pentru gustarea de la ora unsprezece, pe care le impartea bucuros cu Paddington.
    — Nimic nu-i mai bun decat o discutie placuta la o briosa si o ceasca de cacao, spunea adesea.
    Lui Paddington ii placeau toate cele trei si ii dadea dreptate, desi de la cacao i se colorau mustatile intr-un fel caraghios.
    Pe Paddington il interesau lucrurile stralucitoare si se consultase intr-o dimineata cu domnul Gruber in legatura cu monedele lui peruviene. Ii venise ideea ca puteau valora bani buni. Daca era adevarat, le-ar fi vandut ca sa cumpere un cadou pentru familia Brown.”