Viata la tara ed.2014
Viata la tara ed.2014
„Intr-o serie de romane ce se insiruie unele dupa altele, Duiliu Zamfirescu zugraveste, in cursul mai multor generatii, viata vechii familii boieresti Comanesteanu, precum si atitudinea diferitilor ei reprezentanti, in problemele societatii romanesti, dinainte si de dupa razboiul de neatarnare. Considerand acest eveniment o mare rascruce in destinul neamului romanesc, autorul desluseste in complexul operei sale contributia diferitelor clase, in raport cu aceasta afirmare romaneasca de la care «incepe o epoca noua in istoria tarii».” - Mariana Rarincescu-Zamfirescu.
Duiliu Zamfirescu (1858-1922) a fost prozator, poet si dramaturg. A debutat in 1877, in Ghimpele, cu poezia Domnisoarei Niculescu Aman. Dedicatie. Opera sa cuprinde romane (Viata la tara, Tanase Scatiu), volume de poezii (Imnuri pagane, Poezii noua, Pe Marea Neagra), piese de teatru (O amica, Lumina noua, Voichita). A fost membru si vicepresedinte al Academiei Romane.
fragment:
" Nae Eftimiu parea omul cel mai smerit din lume. Nu sta niciodata jos inaintea lui Matei, nu fuma fata cu el, nu-1 chema pe nume – dar in schimb tinea toate socotelile mosiei intr-un asa hal de incurcatura de nu le mai da nimeni de capat. Cu o frunte mare, pe jumatate alba, iar jumatate neagra de soare, cu niste ochi spalaciti, cu o barba roscovana, imbacsita de praf si de fum de tutun, el era numai cu numele capul familiei, fiindca de fapt nevasta-sa, Aglaia, ducea toata treaba.
Era insa trist halul in care se gaseau celelalte acareturi ale mosiei. Hambarul de la arman, de zid puternic, se darapana; lesile se povarnisera intr-o parte; fanaria era vraiste, asa ca toate vitele se hraneau iarna din claile lor, cari, roase la rada-cina, ramasesera ca niste imense ciuperci; numai laptaria era mai cu ingrijire tinuta, fiindca vacarita Floarea si baciul Micu, amandoi de prin locurile Fagarasului, se aveau bine impreuna. Barbatul Floarei, Stanga, era herghelegiu si, asa, petrecea toata viata pe cal, pe cand baciul se infrupta din bunurile lui. isi aduse aminte ca baciul era incurcat cu Floarea inca de cand ple-case el in strainatate, si ca raposata coana Diamandula vrea chiar sa-1 dea afara, dar ca el, Matei, se rugase sa-1 lase in pace, fiindca ii era drag baciul, voinic, frumos, cu plete lungi sub caciula, si mai cu seama fiindca stia sa cante din caval si sa spuie niste minunate de povesti, de 1-ai fi ascultat toata vremea. Dar si aci, leturile de la tarcurile oilor erau inlocuite cu nuiele necojite; casa laptariei era lipita cu ingrijire, dar nevaruita; stuful de pe cosare inlocuit cu rogoz. Parea ca un arendas lacom lasase totul in paraginire, numai sa se imbogateasca.
Incetul cu incetul, Matei se puse sa indrepteze lucrurile. La inceput vorbi lui unchiu-sau, dar intelese repede ca din partea aceea nu era nimic de sperat. Conu Dinu inalta din umeri, ca si cum ar fi zis „n-am ce sa-ti fac, din pricina matusiti". — Am avut tot ani rai, adauga el cu glas tare, parca s-ar fi temut sa nu fi zis prea mult cu umerii. Apoi, dupa un minut de tacere, se pleca spre el:
— Acum esti stapan: fa ce vrei.
El se gandi sa se duca pe la proprietarii vecini sa vada cum merg lucrurile.
In adevar, dupa vreo cateva zile iesi pe jos sa mearga la Sasa. Se lasa drumului, asa cum il stia odinioara, si ajunse pe culmea dealului. Dincolo, pe valcea, se vedea satul Comanestii, a carui biserica, acoperita cu tinichea, stralucea la soare.
Cu umbrela in mana, el mergea domol, trecand cu capul ple-cat pe langa cimitir, unde mama-sa odihnea pentru vecie. Ce lucru neinteles mai e si viata asta! Pana ieri dus de vartejul lumii pe tarmuri departate, vesel, fericit si nedorind alta decat a se intoarce la vatra parinteasca. Acum, aci, la casa lui, dar ramas sin-gur, cu umbrele salciilor in cale, cu intinderea miristilor de grau, pe cari stau la linie claile de snopi necarate, intrebandu-se ce avea de facut ca sa-si implineasca rolul pe pamant si fagaduinta data raposatei mama-si. Campul ars de soare, locuintele sarace ale tar' anilor, starea lucrurilor de pe mosia lui nu-1 puteau lumina asupra modului cum se poate cineva imbogati din agricultura si mai cu seama cum poate trai o viata intreaga in asemenea lunga si trista uniformitate. Astfel gandind, isi aduse aminte de vorba mame-si de a lua pe Sasa, si, instinctiv, se opri locului, ca si cum mergerea lui la dansa ar fi putut fi socotita ca un inceput de punere in lucrare a acestei idei. inainte de ce-i zisese batrana, nici prin minte nu-i trecea de insuratoare. si chiar acum se simtea foarte departe de un asemenea proiect. Dorea sa traiasca liber, sa alcatuiasca averea la loc, sa ajute pe tarani a iesi din mizerie, se gandea sa le faca scoala si sa-i vada inflorind; apoi, iarna, ar fi mers s-o petreaca in strainatate. insa Sasa era simpa-tica, o cunostea de atata vreme, si ar fi fost pacat sa rupa o relatie atat de placuta. Merse prin urmare mai departe. "
10.47Lei
10.47Lei
Primești 10 puncte
Indisponibil
Descrierea produsului
„Intr-o serie de romane ce se insiruie unele dupa altele, Duiliu Zamfirescu zugraveste, in cursul mai multor generatii, viata vechii familii boieresti Comanesteanu, precum si atitudinea diferitilor ei reprezentanti, in problemele societatii romanesti, dinainte si de dupa razboiul de neatarnare. Considerand acest eveniment o mare rascruce in destinul neamului romanesc, autorul desluseste in complexul operei sale contributia diferitelor clase, in raport cu aceasta afirmare romaneasca de la care «incepe o epoca noua in istoria tarii».” - Mariana Rarincescu-Zamfirescu.
Duiliu Zamfirescu (1858-1922) a fost prozator, poet si dramaturg. A debutat in 1877, in Ghimpele, cu poezia Domnisoarei Niculescu Aman. Dedicatie. Opera sa cuprinde romane (Viata la tara, Tanase Scatiu), volume de poezii (Imnuri pagane, Poezii noua, Pe Marea Neagra), piese de teatru (O amica, Lumina noua, Voichita). A fost membru si vicepresedinte al Academiei Romane.
fragment:
" Nae Eftimiu parea omul cel mai smerit din lume. Nu sta niciodata jos inaintea lui Matei, nu fuma fata cu el, nu-1 chema pe nume – dar in schimb tinea toate socotelile mosiei intr-un asa hal de incurcatura de nu le mai da nimeni de capat. Cu o frunte mare, pe jumatate alba, iar jumatate neagra de soare, cu niste ochi spalaciti, cu o barba roscovana, imbacsita de praf si de fum de tutun, el era numai cu numele capul familiei, fiindca de fapt nevasta-sa, Aglaia, ducea toata treaba.
Era insa trist halul in care se gaseau celelalte acareturi ale mosiei. Hambarul de la arman, de zid puternic, se darapana; lesile se povarnisera intr-o parte; fanaria era vraiste, asa ca toate vitele se hraneau iarna din claile lor, cari, roase la rada-cina, ramasesera ca niste imense ciuperci; numai laptaria era mai cu ingrijire tinuta, fiindca vacarita Floarea si baciul Micu, amandoi de prin locurile Fagarasului, se aveau bine impreuna. Barbatul Floarei, Stanga, era herghelegiu si, asa, petrecea toata viata pe cal, pe cand baciul se infrupta din bunurile lui. isi aduse aminte ca baciul era incurcat cu Floarea inca de cand ple-case el in strainatate, si ca raposata coana Diamandula vrea chiar sa-1 dea afara, dar ca el, Matei, se rugase sa-1 lase in pace, fiindca ii era drag baciul, voinic, frumos, cu plete lungi sub caciula, si mai cu seama fiindca stia sa cante din caval si sa spuie niste minunate de povesti, de 1-ai fi ascultat toata vremea. Dar si aci, leturile de la tarcurile oilor erau inlocuite cu nuiele necojite; casa laptariei era lipita cu ingrijire, dar nevaruita; stuful de pe cosare inlocuit cu rogoz. Parea ca un arendas lacom lasase totul in paraginire, numai sa se imbogateasca.
Incetul cu incetul, Matei se puse sa indrepteze lucrurile. La inceput vorbi lui unchiu-sau, dar intelese repede ca din partea aceea nu era nimic de sperat. Conu Dinu inalta din umeri, ca si cum ar fi zis „n-am ce sa-ti fac, din pricina matusiti". — Am avut tot ani rai, adauga el cu glas tare, parca s-ar fi temut sa nu fi zis prea mult cu umerii. Apoi, dupa un minut de tacere, se pleca spre el:
— Acum esti stapan: fa ce vrei.
El se gandi sa se duca pe la proprietarii vecini sa vada cum merg lucrurile.
In adevar, dupa vreo cateva zile iesi pe jos sa mearga la Sasa. Se lasa drumului, asa cum il stia odinioara, si ajunse pe culmea dealului. Dincolo, pe valcea, se vedea satul Comanestii, a carui biserica, acoperita cu tinichea, stralucea la soare.
Cu umbrela in mana, el mergea domol, trecand cu capul ple-cat pe langa cimitir, unde mama-sa odihnea pentru vecie. Ce lucru neinteles mai e si viata asta! Pana ieri dus de vartejul lumii pe tarmuri departate, vesel, fericit si nedorind alta decat a se intoarce la vatra parinteasca. Acum, aci, la casa lui, dar ramas sin-gur, cu umbrele salciilor in cale, cu intinderea miristilor de grau, pe cari stau la linie claile de snopi necarate, intrebandu-se ce avea de facut ca sa-si implineasca rolul pe pamant si fagaduinta data raposatei mama-si. Campul ars de soare, locuintele sarace ale tar' anilor, starea lucrurilor de pe mosia lui nu-1 puteau lumina asupra modului cum se poate cineva imbogati din agricultura si mai cu seama cum poate trai o viata intreaga in asemenea lunga si trista uniformitate. Astfel gandind, isi aduse aminte de vorba mame-si de a lua pe Sasa, si, instinctiv, se opri locului, ca si cum mergerea lui la dansa ar fi putut fi socotita ca un inceput de punere in lucrare a acestei idei. inainte de ce-i zisese batrana, nici prin minte nu-i trecea de insuratoare. si chiar acum se simtea foarte departe de un asemenea proiect. Dorea sa traiasca liber, sa alcatuiasca averea la loc, sa ajute pe tarani a iesi din mizerie, se gandea sa le faca scoala si sa-i vada inflorind; apoi, iarna, ar fi mers s-o petreaca in strainatate. insa Sasa era simpa-tica, o cunostea de atata vreme, si ar fi fost pacat sa rupa o relatie atat de placuta. Merse prin urmare mai departe. "
Detaliile produsului
