UN PRIZONIERAT MAI PUŢIN OBIŞNUIT

Dacă a te îndrăgosti înseamnă, printre altele, să îţi doreşti ca persoana iubită să fie mereu alături de tine, nici că se putea găsi un aranjament mai convenabil decât o relaţie cu un dictator. N-ai de ce să mai trăieşti anxietatea despărţirii şi a distanţei, atâta timp cât, într-o formă sau alta, ochii iubitului te vor însoţi în permanenţă, oriunde te vei duce. Situaţia devine tot mai greu de îndurat, atunci când sentimentele tale de dragoste par să se destrame fără ca atenţia amantului să se domolească câtuşi de puţin. Povestea de iubire se transformă atunci într-o poveste despre supraveghere şi supravieţuire, pe parcursul căreia înveţi câte ceva despre o matematică a opţiunilor cât se poate de dramatică: alegerile tale sunt invers proporţionale în importanţă cu alegerile dictatorului, iar valabilitatea acestei relaţii se păstrează până la finalul vieţii.

Parisoula Lampsos, fiica unui om de afaceri grec, născută la Beirut, crescută însă în Irakul anilor 60 dă voce memoriei, într-un volum cu un titlu destul de redundant: “Viaţa mea cu Saddam Hussein”. De fapt, editorul suedez (Lena Katarina Swanberg) care a îngrijit apariţia colecţiei de amintiri putea să o intituleze pur şi simplu: “Viaţa mea”, de Parisoula Lampsos. Desigur, curiozitatea publicului nu ar mai fi fost stârnită în aceeaşi măsură, însă acest titlu ar fi ilustrat elcovent conţinutul cărţii. La fel cum, în orice dictatură, demarcaţia dintre viaţa privată şi viaţa publică devine tot mai subţire şi mai ambiguă, nici când intri într-o relaţie cu un dictator nu mai rămâne loc pentru o separaţie de felul: viaţa mea cu Saddam şi viaţa mea fără Saddam… când Parisoula Lampsos vorbeşte despre viaţa ei, prezenţa lui Saddam Hussein este practic subînţeleasă.

Cum ajunge o adolescentă de 16 ani să de îndrăgostească de un bărbat ambiţios, atractiv şi hotărât într-un decor exotic al Orientului Mijlociu nu este prea greu de înţeles. Pe cât de repede se înamorează Parisoula de Saddam Hussein, la o petrecere în vecini, pe atât de repede afecţiunea ei pare să se destrame. În mod ironic, prima iubire a Parisoulei este înfrântă şi depăşită de căsătoria aranjată de părinţi, cu arabul bogat Sirop. După o serie de întâlniri secrete (întregite, desigur de partide de amor de neuitat), relaţia imposibilă (atâta timp cât părinţii dezaprobau atât caracterul cât şi opţiunile politice ale lui Saddam) intre tânăra grecoaică si Hussein este pecetluită de căsătoria dintre Parisoula şi Sirop, în anii 70. Irakul este însă pe cale să se schimbe la faţă. Saddam Hussein este omul cu numărul 2 în stat, pe cale să devină numărul 1 iar influenţa sa nu va întârzia să se facă simţită. Parisoula este femeia aleasă de Saddam Hussein nu drept soţie, ci drept amantă, statut pe care dictatorul irakian se va îngriji să-l protejeze prin măsuri mai mult sau mai puţin directe: naţionalizarea averii părinţilor şi a soţului, exilarea lui Sirop şi cererea de divorţ sunt doar câteva din strategiile pe care Saddam Hussein le adoptă din umbră pentru a o păstra pe Parisoula aproape. Ce poate să facă Parisoula, împreună cu copiii ei? Nimic altceva decât să supravieţuiască. Principialitatea într-o relaţie cu un dictator este periculoasă, atâta timp cât el se poate simţi ameninţat de orice limită care i se impune, de orice refuz pe care îl aude. Parisoula joacă pe cartea siguranţei, a tăcerii, trebuie să se protejeze pe ea şi pe familia ei, renunţă şi la căsnicie şi la libertate. Cu toate acestea, rămâne o femeie independentă financiar şi social, nu este doar amanta lui Saddam, ci o funcţionară competentă în organizaţiile diplomatice irakiene. Viaţa ei atârnă de capriciile lui Saddam Hussein iar Parisoula este nevoită să intrepreteze succesiv rolul de amantă, mamă, soră, în funcţie de context. O astfel de viaţă, trăită în umbra unui dictator corupt de putere atrage, pe lângă privilegiile sociale şi influenţă, absenţa prieteniilor şi imposibilitatea de a lua decizii prea mari cu privire la propria persoană. Parisoula dovedeşte însă o mare putere de regenerare psihologică şi emoţională, chiar şi după traversarea infernului unei duble dictaturi: cea politică din Irak, densă în evenimente şi crime sângeroase, dar şi cea amoroasă, ambele întregind un sentiment de ameninţare drept cadru existenţial.

Remarcabil este că Parisoula nu desprinde figura lui Saddam Hussein din cele mai adânci infernuri, în ciuda amprentei dezastruaose pe care acesta a lăsat-o asupra destinului ei. Pe lângă dimensiunea monstruosă, paranoică a celui viciat de putere care se delectează la vederea sângelui, megaloman şi ahtiat după lux, Parisoula dezvăluie şi faţa umană a acelui Saddam care a impresionat-o în tinereţe şi chiar şi mai târziu, capabil de gesturi nobile şi juste, animat uneori de intenţii cât se poate de generoase. Este dimensiunea care poate fi recuperată doar prin mărturiile celor care au trăit în cercul intim al dictatorilor , ea rămânând inaccesibilă publicului larg. De asemenea figura înfricoşătoare a lui Saddam păleşte în comparaţie cu figura fiului dictatorului irakian, Uday (un individ remarcabil de monstruos, prin manifestarea unui simţ al violenţei gratuite: agresiunea sexuală a tuturor fetelor oficialilor irakieni, petreceri încheiate în sânge şi mai ales gestul de a-şi încuraja copilul de 5 ani să tragă cu muniţie de război asupra bodyguarzilor aleşi ca ţinte întâmplătoare). Dacă Saddam Hussein a transformat viaţa Parisoulei într-o pedeapsă, cu siguranţă că Uday a îngreunat-o înzecit.

Dincolo de povestea ambiguu amoroasă cu un personaj celebru (Parisoula nu-şi reneagă atracţia pe care a resimţit-o pentru Saddam Hussein şi mai târziu) şi de curiozităţile legate de spaţiul intim al celui care a devenit în ultimii zece ani un simbol al răului , memoriile Parisoulei sunt interesante mai ales pentru detaliile inedite legate de personaje care nu au captat atenţia mediatică prea mult până acum şi mai ales pentru relatarea experienţei unui prizonierat neobişnuit: cu cătuşe invizibile desfăcute întâmplător de voia sorţii, de abia la vârsta a treia.

VIAŢA MEA CU SADDAM HUSSEIN - Parisoula Lampsos şi Lena Katarina Swanberg – Editura Pandora M, 2010

Sever Gulea pentru blog.libris.ro