Primul volum al trilogiei Pe taramul haosului, nominalizat la Carnegie Award 2009, castigator al Guardian Children’s Fiction Prize 2008, James Tiptree Junior Award si Booktrust Teenage Prize 2008.

Todd Hewitt e ultimul baiat din Prentisstown, un oras mai putin obisnuit. Oamenii pot auzi ce gandesc ceilalti. Tot timpul. Viata lor se desfasoara intr-un coplesitor si neincetat Vacarm; nu exista intimitate, nici secrete.
Chiar cu o luna inainte de a implini 13 ani, data la care ar urma sa devina barbat, Todd descopera intamplator un loc linistit. Fara Vacarm. Insa un asemenea loc nu poate exista! Inseamna ca locuitorii din Prentisstown l-au mintit.
si acum va trebui sa fuga ca sa se salveze de la moarte...
Dar unde sa fugi daca cei care te urmaresc pot auzi TOT ce gandesti?

Un roman in traditia Aventurilor lui Huckleberry Finn si a capodoperei De veghe in lanul de secara, despre un adolescent care fuge, impreuna cu cainele sau vorbitor, Manchee, spre o lume normala. Chiar daca asta inseamna sa mearga pana la capatul lumii... si mai departe.

Ness e un scriitor foarte inzestrat, de o imprevizibilitate care-ti da fiori. -- The Times

Sfarsitul plin de suspans are efectul unui glont tras direct in stomac. -- Booklist

Un roman care curge intr-un ritm furios, inspaimantator, captivant si, uneori, sfasietor. Este o carte care-ti bantuie imaginatia. -- Sunday Telegraph

Nu exista nimic pe lumea asta in afara de Vacarm, nimic altceva decat gandurile permanente ale oamenilor si toate lucrurile venind la tine si la tine si la tine, din clipa in care spacsii au dat drumul virusului Vacarmului in timpul razboiului, un virus care-a ucis jumatate din barbati si toate femeile, inclusiv pe mama mea, un virus care i-a innebunit pe restul barbatilor si care a insemnat sfarsitul pentru tot neamul spacsilor in momentul cand oamenii, in nebunia lor, au ridicat armele.

Fragment din romanul Vocea pumnalului parte din Trilogia Pe Taramul haosului, de Patrick Ness

"Nu-i drept. Va spun ca nu-i drept deloc. O sa stii ce ai de facut cand ajungi la mlastina, Todd. Vei sti ce ai de facut. Mda, mersi al naibii de tare pentru asta, Ben, mersi pen' tot ajutorul si grija ta fiin'ca iata-ma-s aici si n-am nici cea mai vaga idee ce sa fac. Nu-i drept. Sunt dat afara din casa mea, sunt batut mar, oamenii care spun ca tin la mine m-au mintit in toti acesti ani, trebuie sa urmaresc o prostie de harta pana la o asezare omeneasca despre care n-am stiut pana acum, tre' sa citesc, intr-un fel sau altul, o prostie de caiet...
Caietul.
Imi scot rucsacul si scot caietul din el. El a zis ca toate raspunsurile se afla acolo, asa ca poate chiar se afla. Numa' ca...
Oftez si-l deschid. E in intregime scris, numai cuvinte, toate cu scrisul mamei, pagini intregi, si eu...
Ei, ma rog. Ma intorc la harta, la scrisul lui Ben pe spatele hartii, si asta-i prima data cand ma uit la el altfel decat la lumina lanternei, care, oricum, nu-i prea buna pentru citit. Cuvintele lui Ben sunt aliniate in susul paginii. Du-te la sunt primele, astea-s cu siguranta primele cuvinte, si dupa aia mai sunt cateva mai lungi pe care n-am timp sa le silabisesc si apoi niste paragrafe lungi, de care chiar n-am timp acum, dar in josul paginii Ben a subliniat la un loc un grup de cuvinte.
Ma uit la fata, care inca se leagana, apoi ma intorc cu spatele la ea. Pun degetul sub primul cuvant subliniat.
Sa vedem. Te? Tu, trebuie sa fie un tu. Tu. Bine, eu ce? T. Tre? Trebi. Tu trebi. Tu trebi? Ce naiba inseamna asta? Sa. Sai? Sai. Av. Avtiz. Avtizez. P. Pii. Nu, stai asa, pe ei. Inseamna pe ei. Sigur ca-nseamna pe ei, idiotule.
Dar Tu trebi sai avtizez pe ei?
Haa?
T-amintesti can' ziceam ca Ben a incercat sa ma invete sa citesc? T-amintesti can' ti-am zis ca nu-s prea bun la asta? Ei bine...
Ei, ma rog.
Tu trebi sai avtizez pe ei.
Idiotule.
Ma uit din nou la caiet, ii rasfoiesc paginile. Zeci de pagini, zeci si zeci de pagini, fiecare cu si mai multe cuvinte din colt in colt, fara ca vreunul dintre ele sa-nsemne ceva pentru mine, fara vreun raspuns de orice fel.
Prostia naibii de caiet! "