Una dintre cele mai frumoase carti clasice, tradusa in peste 50 de limbi, "Vrajitorul din OZ" ii invata pe copii ce inseamna bunatatea, altruismul si curajul.

    Luata pe sus de o tornada, impreuna cu Toto, catelusul ei, dar si cu mica lor casa din Kansas, Dorothy ajunge pe taramul fantastic al lui Oz. Lumea presarata cu Muchinezi jucausi, paduri fermecate, casute din protelan si vrajitoare ii pune la numeroase incercari pe Dorothy si pe noii ei tovarasi de drum: Sperie-Ciori, Omul de Tinichea si Leul cel Fricos. Dar cei patru le infrunta cu curaj, in speranta ca, odata ajunsi in Orasul de Smarald, Marele Vrajitor le va indeplini cele mai arzatoare dorinte.
    Fragment din volumul "Vrajitorul din Oz" de L. Frank Baum:

    “— Scoate-mi paiele si imprastie-le peste fetita, catel si Leu, ii spuse Omului de Tinichea, iar albinele nu vor putes sa-i intepe.
    Asa si facura, iar paiele ii acoperira cu totul pe Dorothy, Toto si Leu, care stateau intinsi pe jos, stransi unii intr-altii, Cand sosira albinele, nu-i mai gasira decat pe Omul de Tinichea, asa ca se napustira asupra lui ca sa-l intepe si fara sa-l raneasca deloc, isi rupsera acele in tabla. Cum albinele nu pot trai daca li se rupe acul, asta i-a fost sfarsitul roiului celui negru, risipit imprejurul Omului de Tinichea precum pulberea de carbune, gramezi-gramajoare.
    Apoi, Dorothy si Leul se ridicara si fata il ajuta pe Omul de Tinichea sa-l umple la loc cu paie pe Sperie-Ciori, aranjandu-l la fel ca inainte. Si isi continuara calatoria.
    Vrajitoarea cea Rea se infurie atat de tare vazand albinele negre ca niste gramajoare din pulbere de carbune, ca batu din picior si isi smulse parul din cap, scrasnind din dinti. Apoi chema doisprezece robi de-ai ei, pe Winki. Le inmana sulite ascutite si le porunci sa se repeada la straini si sa-i spulbere.
    Winkii nu erau viteji din fire, dar trebuiau sa indeplineasca porunca. Asa ca pornira si ajunsera la Dorothy. Atunci Leul scoase un raget cumplit si se repezi asupra lor, iar Winkii, sarmanii, fura atat de infricosati, incat fugira inapoi cat ii tineau picioarele.
    Cand ii vazu inapoi la castel, Vrajitoarea cea Rea ii batu cu o curea si-i trimise inapoi la munca, dupa care se aseza sa cugete la ce-ar mai putea sa faca. Nu putea intelege cum de-i dadusera gres toate planurile de nimicire a acestor straini. Totusi, era o Vrajitoare puternica si rea, asa ca in curand puse din nou ceva la cale.
    Intr-un dulap avea o tichie de aur marginita cu cercuri din diamante si rubine. Aceasta tichie de aur era fermecata. Oricine o stapanea putea sa cheme de trei ori Maimutele Inaripate, care ascultau de orice porunca. Dar nu le putea porunci acestor ciudate fapturi decat de trei ori. Vrajitoarea cea Rea folosise deja de doua ori vraja: o data cand ii inrobise pe Winki si luase tinutul in stapanire. Atunci o ajutasera Maimutele Inaripate. A doua oara cand luptase cu Marele Oz insusi, alungandu-l din tara de la Apus.”