Impartita in patru tinuturi diferit colorate, cu capitala in Orasul Smaraldelor, tara marelui vrajitor este plina de lucruri minunate, dar si de primejdii, pe care le infrunta, impre­una, eroii cartii. Dorothy, Sperie-Ciori, Omul de Tinichea, Leul cel Fricos si, nu in ultimul rand, catelusul Toto trec prin tot felul de incercari pentru a ajunge la Vrajitorul din Oz — cel care le poate, cred ei, indeplini dorintele.
In cele din urma, dovedindu-si istetimea, marinimia si curajul, fiecare dintre ei isi trans­forma dorintele in realitate. Fragment:
   
"   Campul cu maci otravitori
    Grupul cel vesel se trezi plin de speranta si cu forte reinnoite, iar Dorothy se ospata ca o printesa, cu piersici si prune culese din pomii de pe malul raului. Padurea cea intunecoasa ramasese acum in urma lor, iar ei infruntasera cu bine toate primejdiile pe care le intalnisera in cale, chiar daca, uneori, simtisera cum cad prada descurajarii. Acum, in fata lor se intindea un tinut insorit si incantator, care parea sa-i invite spre Orasul Smaraldelor.
    Drept este ca raul cel larg le taia deocamdata calea spre acel tinut de basm, dar pluta era acum aproape gata si, dupa ce Omul de Tinichea mai taie cativa busteni, fixand totul cu pene confectionate din lemn, puteau sa inceapa traversarea. Dorothy se instala in mijlocul plutei, luandu-l in brate pe Toto, pentru ca neastamparatul catelus sa nu cada in apa. Cand se urca si Leul cel Fricos, fiind mare si greu, pluta se inclina primejdios, dar Omul de Tinichea si Sperie-Ciori se asezara in cealalta parte si reusira sa pastreze echilibrul. Cu ajutorul unor prajini lungi, care ajungeau pana pe fundul apei, impinsera pluta spre mijlocul raului.
    La inceput se descurcara fara probleme, dar cand ajunsera in mijlocul raului, curentii puternici impinsera pluta la vale, din ce in ce mai departe de locul in care continua drumul pavat cu caramizi galbene. in plus, apa era acum atat de adanca, incat prajinile lor nu-i mai atingeau fundul.
(…)
    Pe masura ce inaintau, macii deveneau din ce in ce mai desi, iar celelalte flori se rareau tot mai mult, pana ce disparura cu desavarsire, iar drumetii nostri se pomenira in mijlocul unui imens camp de maci. Dupa cum se stie, atunci cand se regasesc laolalta mai multe flori din acest soi, mirosul lor puternic il poate face pe cel care-l inspira sa adoarma pe loc, iar daca persoana respectiva nu este luata degraba de-acolo, adoarme pentru totdeauna. Dorothy insa habar n-avea de asta si nici nu se putea impotrivi atractiei irezistibile a macilor stralucitori, care o impresurau din toate partile. Curand, pleoapele i se ingreunara si simti nevoia sa se aseze pentru a se odihni putin si chiar pentru a trage un pui de somn. "