Cum sa prinzi Trandafirul, daca nimeni nu stie cum arata? Cel mai de seama spion al Imperiului Otoman devine tinta lui Radu Andronic. Acesta din urma, slujitorul de taina al Domnului Brancoveanu, mai are o misiune: sa prinda doi indragostiti fugari. O plimbare aventuroasa intr-o epoca uitata, la care ne invita inegalabila Rodica Ojog-Brasoveanu.
Fragment:

" Conacul imprejmuit de padure, unde sarbii fusesera indreptati de „Andronic", se infatisa ca o asezare de oameni avuti care-si ridicasera hudubaie in plin codru, cu anume tel. Ghicindu-l, cneazul Alexandru isi ridica a mustrare si dispret sprancenele. Om mohorat de felul domniei sale, isi iubea posaceala si tinea langa inima doar fapturile cu cuget si strai neguros, in sinea sa, osandea rasul si prisosul de veselie, socotindu-le gemene cu desfranarea, in vreme ce unui chip crunt ii facea lesne incredintare. Cu acest soi de fapturi ii placea sa se inconjoare, ei fiind zamisliti intru temeinicie, chibzuiala si staruinta.
Conacul rasarit intre castani nodurosi parea desprins din istoriile trandafirii, depanate in tarile Evropei de mijloc, iarna, cand serile sunt cetoase si zornice, iar noptile par nesfarsite. Zidurile erau fatuite cu piatra albastrie, ardezia stralucitoare iti umplea ochii de argint, la ferestrele largi, perdeluite cu muselina alba, dadeau binete oaspetilor, in ghivece pantecoase de faianta olandeza, sumedenie de flori rosii: scorus, sangele voinicului, cercelusi, mixandre si mierea ursului.
- Bagi de seama, Duro? Alexandru vorbea in soapta, desi valahul, indreptand bidiviii spre grajd, n-avea cum sa-l auda. Dintr-un pas, slujitorului ii fu alaturi.
- Acesta nu-i conac, adapost pentru vreme de primejdie, ci lacas dosnic intru petreceri nesabuite si diavolii savarsite intr-ascuns de priviri nedorite.
Duro clatina capul bolovanos. Si un prunc citea lesne desfraul pe orice caramida sau acaret. imprejmuirea de piatra a hudubaii era scundaca, s-o sari fara macar sa te rezemi in mana, si napadita de flori, nu se aflau porti cetluite cu fier greu, lacate, gratii, ferestile largi ingaduiau lumina, dar nu si ocroteau.
Cand „Andronic" se intoarse de la grajduri, cneazul isi rosti nemultumirea:
- Ciudat loc de popas ne-a hotarat principele Brancoveanu. Ne teme viata si slobozenia si ne gazduieste intr-un conac de vara, unde te poate dovedi orice haita de netrebnici! Nu intru desfatare ne-am pornit spre Valahia si nu mi-s nobil oarecare: insemn Serbia, cu rost am venit in taina, iar de zilele si ocrotirea-mi, am si aveti a da socoteala norodului nostru. Valahul isi ridica privirea agera:
- Iertare, maria ta, si fa-mi incredintare ca ne ocarasti fara pricina. Voda dimpreuna cu stolnicul Cantacuzino au socotit ca aici te afli ln siguranta mare, fiind loc nestiut si nestrabatut. Ospetit in vreuna din fortaretele Valahiei, indeobste pandite de iscoade, primejdia era inzecita... dar poate ca domniile voastre binevoiesc a pofti inauntru, spre odihna si ospatare. "