Categorii:
inchide meniul
Lichidari stoc
Lego
Kendama
Call center L-V 09:00 - 19:00 0371.781.781

Inocentii - Ioana Parvulescu

29.25  Lei 39  Lei

25% Reducere

sau 2925 de puncte. Detalii.

In stoc

Cod: HUM978-973-50-5469-4

An aparitie: 2016

Autor: Ioana Parvulescu

Categoria: Literatura Romana

Editie: Necartonata

Editura: HUMANITAS

Format: 200 x 140 mm

Nr. pagini: 348



Toata luna august ai 2+1 GRATIS la colectia Humanitas Fiction.
Transport Gratuit peste 30 de lei
Puncte de fidelitate
30 de Zile Drept de Retur
 

Parerea editorului: Poate ca inocenta e varsta la care ar fi trebuit sa ramanem pentru a da un dram de decenta speciei umane. Cartea aceasta, frumoasa ca un basm adevarat, este povestea unei lumi de copii in care „caderea“ n-a avut inca loc. Citind-o, ne leganam cu gandul ca am fi putut fi altfel. E o bunatate in aceste pagini, care trezeste in noi nostalgia unei lumi pierdute.

Parerea redactorului: Un oras plin de istorie, o strada plina de evenimente, o casa cu personalitate, o fetita care afla ca totul poate sa devina spectaculos pe lume. Şi o scriitoare care o poate dovedi. Cu inocenta.
Parerea autoarei: Un roman despre cum se poate inota in timp si in timpuri fara sa te ineci. Ar fi bine sa fie citit fara grija varstei proprii. Şi fara orice alte griji, de altminteri. Aceasta e o urare!
Parerea lui Vlad: Inocenta e singura cale prin care timpul devine reversibil. Despre asta e vorba aici.
Parerea neoficiala a PR-ului: Se citeste cu incordare. As fi vrut sa nu se mai termine.
Parerea mamei-mari, personaj principal: Totul e cu chin in viata.
Parerea bizara a anticarului, personaj secundar: Castiga cine ajunge ultimul la linia de sosire.

Doua viziuni asupra lumii: cea a unei fetite care vede lucrurile intr-un fel extrem de personal si cea a femeii care descopera secretele inecate in trecut. Naivitatea comica a primei voci invinge melancolia celei de-a doua.

Casa de pe strada Maiakovski (fosta si viitoare Sfantul Ioan) din Brasov devine un surprinzator personaj cu memorie si constiinta. Inocentii e al treilea roman publicat de Ioana Parvulescu, dupa Viata incepe vineri (2009) si Viitorul incepe luni (2012). Viata incepe vineri a obtinut Premiul Uniunii Europene pentru Literatura; romanul este tradus in peste zece limbi europene.

Fragment din carte:

"De aici Dina n-a mai putut continue povestirea, pentru ca am inceput sa dezbatem detaliile evadarii si sa le punem la indoiala. Pana la urma am stabilit de comun acord ca totul e cat se poate de adevarat, ca tot ce-a facut Edmond Dantes e posibil si ca, daca ne-am antrena putin, am putea chiar si noi sa evadam in felul ala. In privinta inotului timp de o ora nu parea nimic deosebit, ni se intampla si noua, la marea noastra, sa inotam atata, mai ales daca ne odihneam din cand in cand, facand pluta pe spate. Iar Marea Mediterana e mai sarata asta stiam de la Tanti — si te tine mai usor la suprafata. Pai pentru un marinar e floare la ureche!?
Am prins asadar gustul evadarii, aveam insa o singura problema: nu ne tinea nimeni inchisi! Plecam cand trebuia doar sa le spunem parintilor, bunicilor sau straunchilor unde mergem si cand venim. Casa insa era gata sa ne ajute la exercitiile de evadare, era foarte disponibila, de cate ori ii ceream ajutorul. Urcam pe acoperis si mergeam pe el incercand sa nu spargem nici o tigla, apoi ne opream si priveam de acolo inspre acoperisurile din partea care dadea pe strada din spatele casei, rebotezata Armata Rosie. Frate-meu tot iesea pe geamul de la baie, catre terasa, spunand ca evadeaza, apoi intra la loc, tot pe geam, spunand ca se intoarce in celula, iar varul meu isi gasise o bucata de tabla din care voia sa-si faca un cutit pe care sa-l poarte permanent la el, pentru cazul ca ar fi legat intr-un sac. Dina i-a spus c-ar fi mai bine sa-i ceara lui Tanti si lui Nenea Ionel cutitul lor de Toledo, care se scotea doar la ocazii, adica era rezervat pentru taiatul carnii si al cubuletelor de ceapa. Acest cutit cu maner negru era facut dintr-o fosta sabie de Toledo. Nu stiu de unde provenea, a cui fusese si ce cauta in familia noastra. Insa, cum de la venirea comunistilor nu era bine sa fii gasit cu sabii prin preajma, chiar ea, sabia care taia, s-a pomenit taiata in mai multe cutite, dintre care unul singur mai ramasese in casa. In ce-o priveste pe Dina, nu gasise nici un plan de evadare personala, in schimb citea volumul al doilea din Contele de Monte Cristo si incepuse sa vorbeasca numai despre razbunari, iar eu evadam vitejeste din viata. In carti, dar numai in cele scrise cu litere mari.
Intr-o zi am surprins la noi, „in pod", o discutie cu glas scazut, intre cei patru parinti: ai nostri si ai verilor nostri. Tata isi trecea mana prin parul ondulat, dat pe spate dupa moda interbelica, iar matusa-mea isi tot pipaia incheietura mainii, de parca ar fi vrut sa-si ia pulsul. Ma chinuiam sa umplu niste desene dintr-o carte de colorat sa depasesc contururile si fara sa ma murdaresc pe degete cu pixuri-carioca, abia inventate de un japonez, din cate ni se spusese, iar cei mari ma socoteau, probabil, pentru discutia lor, la fel de primejdioasa ca o pisica. M-a zbit cuvantul evadare. Nu mai stiu care dintre ei le propunea celorlalti sa fuga, sa evadeze. "

Cartea Inocentii - Ioana Parvulescu face parte din categoria Literatura Romana a librariei online Libris.ro si este scrisa de Ioana Parvulescu. Cartea a fost publicata in 2016 la editura HUMANITAS.
Livrarea se face din stoc din depozitul de carte Libris in 24-48 ore, in zilele lucratoare. Transportul este gratuit prin curier rapid, oriunde in Romania, pentru orice comanda de minimum 30 de lei. Pentru orice solicitare apelati call center-ul Libris de luni pana vineri intre orele 9-19.

Altii au comandat si...

De acelasi autor

commentarii

Scrie un comentariu

Campurile marcate cu * sunt obligatorii

Prin publicarea comentariului, esti de acord cu termenii si conditiile

Notificare prin e-mail cand apar comentarii noi

Comentarii

Brielle


O carte fascinanta, foarte frumos scrisa, o carte care te destinde, o carte de suflet...

puiu alice


Continuul joc al copilăriei, flancat de nota reflexivă a adultului, irumpe din străfundul amintirilor și recreează acel tărâm fermecat, ce stă ascuns in sufletul fiecăruia dintre noi, și-și lasă aripile fermecate să poposească sfios în fiecare pagină a cărții '' Inocenții''. Ioana Pârvulescu dă viață unui roman - metaforă, așa cum și remarcă: '' Acum transform lumea în metaforă.'' Cursul narativ se cristalizează sub forma unor capitole, înșiruire de boabe de cleștar, fiecare cu titlul său bine ales, ce prind cititorul în șuvoiul amintirilor ''uneori amintirile se înroșesc și ard,alteori se înnegresc și se urâțesc și numai unele îți înfloresc înaintea ochilor ca pomii în primăvară.'' Cum istoria nevăzută '' țese viața de zi cu zi a oamenilor'', copilăria este surprinsă sub semnul supraviețuirii '' În toată copilăria tot ce am învățat a fost să supraviețuim. Și toți părinții și bunicii și unchii și străunchii ne arătau cum.'' Spațiul magic în care patru copii cresc, se minunează de tot ce este în jurul lor, alături de '' patru adulți și patru bătrâni destul de tineri'' este o casă care ''își schimbase de două ori în viață adresa: ''o dată prin 1950, când se mutase de pe Sfântu Ioan pe Maiakovski, a doua oară în 1990, când revenise de pe Maiakovski pe Sfântu Ioan''. Dar nu numai copilăria își are jocurile ei, din păcate și istoria, așa încât orașul în care locuiește fețița care ne deapănă povestea ei, ba se numește Brașov, , ba Kronstadt, Brasso, Stalin, ca apoi să redevină Brașov. Dar copiii își redefinesc realitatea după născocirile lor, o recreează . Casa în care ei locuiesc este umanizată, are ochi ''doi la parter, cam înghesuiți, și trei la etaj''. Și bradul este antropomorfizat încât copilăria devine o poveste, o poveste în care atmosfera este stenică, optimistă ''viața personală își permite, în anumite momente, să se lupte și chiar să învingă istoria, s-o ia în râs și în răspăr.Uneori trăiești câteva momente de rai în mijlocul iadului.'' Umorul ''inocenților ''este savuros. La aselenizarea din 1969 remarca copiilor provoacă ilaritatea '' ce căuta tocmai Apollo, adică Soarele, pe Lună, iar americanii într-un televizor rusesc.'' Mama-mare îi antrenează într-un joc în care îi responsabilizează, și anume sunt anunțați că fac parte din SIL- Societatea de îndreptat lumea. Mult tâlc stă ascuns în modul în care adulții interacționează cu'' inocenții''. Copiii se adaptează în orice situație, nu se lamentează când dau de greutăți, felul lor de a gusta viața emană un tonus molipsitor pentru cititor: ''grijile vieții nu fac bine poveștilor''. Glasul narativ surprinde destăinuirea adultului de mai târziu: '' Uneori simți nevoia să rostești lucruri doar ca să te eliberezi de ele, chiar dacă nu le aude nimeni.Sau le spui cuiva care nu le cunoaște deloc.'' Prin cartea sa, Ioana Pârvulescu ne răsfață cu o adevărată bijuterie filigranată ce aduce fiecăruia în suflet nostalgia acelui paradis pierdut, copilăria, și totodată ne reamintește că '' Depinde de fiecare pe ce cale a viitorului e în stare să-și plaseze viața și în ce variantă a trecutului, din o mie, e în stare să-și găsească urma.'' Cartea ''Inocenții'' emană o energie telurică de a ne lupta cu ''apele nemișcate ale timpului în care înotăm. Ale timpului în care ne înnecăm.''



sus
Feedback Wishlist