De câteva luni de zile, câțiva cunoscuți m-au tot întrebat dacă nu pot să le fac rost de cartea lui Teleșpan, ceva cu un cimitir în Anglia. Nu auzisem nici de autor iar subiectul cărții așa cum îmi era adus la cunoștință, părea cam improbabil să stârnească un interes autonom. Căutând apoi pe internet, mi-am reparat ignoranța: am aflat de bestsellerul acestui an al Editurii Herg Benet care a câștigat și premiul Cartea Anului 2013, acordat de Hyperliteratura.ro și premiul de cea mai bună carte românească în topul bookaholic.ro – referințe care certificau fără îndoială popularitatea, dacă nu chiar caracterul viral al romanului care mie îmi scăpase.

Cartea lui Adrian Teleșpan este povestea unui homosexual român ajuns la Londra care obține o slujbă ca administrator de cimitir. Pentru un cititor român asemenea premise de lectură echivalează cu un soi de șut în fund metaforic care sa te proiecteze direct in afara zonei de confort: două teme, relativ tabu: homosexualitatea și moartea erau aduse între aceleași coperte (la fel, și Adrian Schiop miza pe teme cu sensibilitate similară în imaginarul românesc, în romanul Soldații-poveste din Ferentari: acolo era vorba de țigani și homosexualitate). Dezgustă? Atrage? Exploatează? Cel mai neutru ar fi să spunem că premisa narativă a lui Teleșpan captează atenția și stârnește curiozitatea (de orice natură ar fi ea).

Adrian Green este un emigrant român în Anglia care se autocaracterizează destul de franc, încă de la primele pagini: e homosexual, se simte leneș și ratat, îi plac lucrurile moca și, în ciuda faptului că își caută de lucru, locuind cu partenerul său britanic Oli, constată că se pricepe mai degrabă la lucrurile care nu îi plac. Pe de altă parte, îi place să-și dorească exact ce nu are: bani și faimă. Departe de a fi un vânător parvenit superficial și arogant, Adrian păstrează un simț al realității, eliberat de orice vanități și e dispus să accepte și soluții existențiale mai modeste: de pildă, să devină boss la morți, adică administrator la cimitir. Interviul pentru slujbă e cel puțin bizar, departe de manualele de recrutarea resursei umane: un dialog cu Leonard, directorul cimitirului, într-o manieră informală în care se amestecă amintiri despre apropiați, discuții despre crime, credință și orientare sexuală. Adrian obține, fără să se străduiască prea mult postul și își ia slujba în primire. Romanul este cronica aventurilor urbane și minidramelor (profesionale și sentimentale) pe care le trăiește protagonistul între și dincolo de morminte.

Inventarul întâmplărilor și personajelor este generos: ca administrator de cimitir, Adrian se întâlnește cu babe care țin medicamente în folii de prezervative, oferă psihoterapie tovarășilor cu incertitudini sexuale, oferă câteva impresii despre filosofia artei, religie și moarte, se pregătește pentru aventuri romantice în baldachinul din biroul cimitirului și are de rezolvat înmormântări surpriză, chiar și ale transsexualilor nedeclarați (și e o problemă atunci când nu știi ce nume să sculptezi în piatra funerară -cel anterior sau cel postoperator schimbarii de sex). Colegii lui Adrian au excentricitățile lor: ajutorul său direct e un fost profesor de geografie cu leziuni pe creier care se enervează repede iar Leonard e un tip slobod la gură, actor aspirant, labil psihic (în unele zile vine vesel ca Dolly Parton, în altele îi plângi de milă). Iar dacă provocările profesionale neobișnuite nu îi erau suficiente, Adrian își va lărgi orizontul experiențelor sexuale prin nenumăratele oportunități variate pe care le va descoperi în orice context: de la trupuri bine lucrate cu fund de closca, cărora le place să fie bătute cu biciul și bastonul si până la năltoci mai puțin arătoși dar care trezesc patima îndrăgostirii (ca să vedeți că și bărbații, fie ei homosexuali, nu sunt atât de obsedați de sex). La finalul acestei aventuri urbane, densă în neobișnuit, grotesc, absurd dar și comic, Adrian Green se va pregăti pentru deciziile care să-i articuleze viitorul, care să-i deznoade, printr-o asumare existențială onestă, încurcăturile în care alunecă grațios, cu sau fără voia lui. Asta, dacă nu cumva, ironia sorții i-o va lua înainte.

În ciuda faptului că e traversat de nenumărate scene explicite de sex și violență, romanul lui Teleșpan livrează un protagonist care reușește să rețină un aer firesc. Iar asta pentru că înainte de a fi homosexual, Adrian este un personaj cu drame familiare, cu contradicții, amoruri (ne)împărtășite, un tip sociabil și simpatic în cele din urmă. Tocmai acesta este și meritul cărții lui Teleșpan: în ciuda temelor controversate și limbajului pe care îl integrează, nu se folosește de aceste resorturi care atrag atenția cititorului încă de la început pentru a exploata stereotipii, pentru a pregăti judecăți de valoare sau pentru a se înscrie în vreo misiune de reformare a prejudecăților publice legate de o minoritate sexuală. Teleșpan reușește, per ansamblu, un exercițiu destul de dificil: fără să ia prea în serios subiectul și fără să îl arunce în derizoriu, autorul român livrează o comedie neagră și amară care, chiar dacă va duce la naufragiu câteva stomacuri, va oferi măcar câteva momente memorabile.

Într-un fel, romanul lui Teleșpan poate fi privit și ca o provocare adresată cititorilor (indiferent de orientarea lor sexuală și credințele personale), raportată la standardul oferit de cadrul narativ. Nu uitați că romanul e proiectat într-un spațiu care simbolizează culmea toleranței adică într-un cimitir, locul unde diferențele și controversele de orice natură dispar fără probleme iar oamenii găsesc totuși un sentiment de înțelegere și reculegere. Pot cititorii să se ridice la înălțimea spiritului acestui cadru, citind romanul lui Telespan?

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro