Odata prins in caruselul competitiei si al temelor pentru scoala, viata devine pentru Craig un cosmar: se confrunta zi de zi cu tulburari de alimentatie si de somn, consuma marijuana, isi accentueaza starea de nefericire visand la iubita celui mai bun prieten al sau si se plimba de la psiholog la psiholog sperand la marea Schimbare, care sa-i faca viata suportabila.

Dar schimbarea nu apare pana cand, in toiul unei crize, Craig ajunge sa-i cunoasca pe pacientii de la sectia de psihiatrie a unui spital din Manhattan. De la acestia tanarul invata cum sa-si infrunte temerile si sa priveasca viata cu mai multa ingaduinta.

Inspirata din experienta personala a lui Ned Vizzini, O poveste haioasa ne invata sa zambim in fata necazurilor si ne arata ca, uneori, fericirea se iveste din cele mai neasteptate situatii.

„Este minunata: amuzanta, incisiva, dezarmanta.“ -  New York Magazine

„Revelatoare si pe deplin autentica... O carte care trebuie citita.“ - The New York Times Book Review

Varsta recomandata: 14+

Fragment din carte:

"Acasa am trecut prin niste episoade nasoale stand intins pe canapea si band apa adusa de ai mei, cu patura electrica pe mine ca sa-mi fie cald si sa transpir. As fi vrut sa le spun oamenilor „Depresia mea isi face de cap astazi", ca scuza sa nu-i intalnesc, insa niciodata n-am reusit s-o invoc. As fi fost de rasul lumii. Dupa vreo cateva zile m-am ridicat de pe canapea si am revenit la acel Craig care n-avea nevoie sa se scuze. Cam tot pe-atunci o sunam pe Nia ca sa-i spun ca ma simt mai bine, iar ea imi raspundea ca si ea se simte bine, de asemenea; poate ca am fost sincronizati. Si i-am spus sa nu ma tachineze. Iar ea radea la telefon zicand: „Dar la asta ma pricep cel mai bine."
In martie, cand imi mai ramasesera numai opt pastile in flacon, am inceput sa ma gandesc ca nu mai aveam nevoie de Zoloft.
Eram mai bine. In fine, poate ca nu eram mai bine, insa eram in regula - exista un sentiment ciudat, o senzatie de imponderabilitate in capul meu. Eram prins in pregatirea pentru scoala. Am gasit-o pe dr. Minerva - a sasea pe care dr. Barney si cu mine am contactat-o si am considerat atitudinea ei ca fiind destul de discreta si intelegatoare in fata problemelor mele. Tot mai luam 93 de puncte la scoala, dar ce naiba, trebuia sa le ia si pe alea cineva.
Ce-am facut de-am ajuns sa iau pastile? Am avut o mica problema si m-am speriat si mi-a trebuit ceva timp ca sa ma redresez. Oricine poate sa aiba o problema cand merge la o scoala noua. Poate ca, inca de la-nceput, nu trebuia sa ma fi dus la niciun doctor. De ce, pentru ca vomitam? Acum nu mai vomitam. Vreme de cateva zile n-am mai mancat - dar in timpurile biblice oamenii faceau asta mai tot timpul, postul avea mare insemnatate religioasa, mi-a spus mama. Si-asa suntem atat de grasi noi americanii. Trebuia sa ma mai fi confruntat si cu problema asta?
Asa ca atunci cand am terminat si ultima cutie de Zoloft, n-am mai luat altele. Nu l-am mai sunat nici pe dr. Barney. Pur si simplu am aruncat cutia si am zis, bine, daca ma mai simt rau vreodata, o sa-mi aduc aminte noaptea de pe podul Brooklyn. Pastilele erau pentru pampalai cu asta basta; am terminat; m-am intors la vechiul eu.
Insa lucrurile se-nvart in cerc, dragilor, si doua luni mai tarziu eram inapoi in baie, aplecat asupra toaletei in intuneric. "