O carte absolut minunată! Am savurat lectura scrisă din perspectiva cavalerului Stroe care îl are în grijă pe Vlad încă din copilărie. Îl învață să mânuiască armele și este uimit de personalitatea puternică a tânărului prinț și de iubirea lui profundă pentru țară. În timpul petrecut la turci în închisoare, Vlad face tot posibilul să nu uite frumusețea cântecelor românești și îl roagă pe Stroe să-i cânte „Florile dalbe”, deși otomanii încearcă cu orice preț să-l turcească. Remarcabilă este scena în care Vlad ucide un armăsar puternic care îl târa până la sultan, deoarece Vlad refuză să se prezinte în fața sultanului. Vlad smucește de funia care îl târește și reușește să se ridice deși brațul îi este rănit grav. Uimit, sultanul se miră de ce nu suferă de durerea pricinuită de ieșirea osului prin piele, iar Vlad, în ciuda vârstei fragede îi răspunde admirabil: „Doar turcii și femeile plâng, valahii nu!” După ce reușește să fugă de la turcii, Cavalerul Stroe prezintă absolut minunat dârzenia voievodului, hotărârile lui luate pentru binele țării, luptele lui cu armata otomană considerată invincibilă, însă Vlad singur are curajul de a pătrunde în tabăra turcească noaptea și de a-i năucii pe turci dându-le porunci în limba turcă, anume pentru a-i dezbina și a-i învinge. Acest atac de noapte rămas celebru în istoria neamului nostru este descris cu minuțiozitate și inspirat din remarcabila „Scrisoarea III”, a lui Mihai Eminescu în care „tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul mi-e prieten numai mie” se regăsește în înaintarea lui Vlad spre tabăra turcească: norii de furtună acoperă cerul nopții pentru a face întunericul profund, păsările își încep cântecul pentru a ascunde pașii voievodului, iarba înăbușă sunetul copitelor, iar calul voievodului parcă zboară înțelegând importanța momentului pentru care Vlad își riscă viața: „Fie mor, fie izbândesc să scap țara de această plagă ce a dat peste ea.” Cartea se finalizează cu acest atac de noapte , remarcabil și impresionant.

O carte frumoasă, scrisă simplu, dar care te face să o placi cu atât mai mult pentru că descoperă esența vieții de zi cu zi. Se întâmplă să fim mai mereu nemulțumiți de multe lucruri, dar uităm să fim mulțumiți de tot ce ni se oferă în fiecare zi: cer senin, soare, persoane dragi pe care le avem alături, mici bucurii zilnice pe care le putem identifica în discuția cu o persoană mai în vârstă ce te poate ghida în viață și îți poate spune ce greșești, cu ieșitul la săniuș, indiferent de vârstă, cu o vizită făcută unui apropiat... și lista ar putea continua. Toate aceste bucurii le încearcă și protagonista romanului, Polly care descoperă că a fi simplă și modestă nu e un lucru de care să îți fie rușine, ci cu care să te mândrești pentru că astfel ești sincer cu tine însăți/însuți și evident cu cei din jur.

Este o carte minunată despre viața de familie, despre bucuria lucrurilor simple pe care reușești să le obții prin muncă susținută. Mi-a plăcut foarte mult cartea și am înțeles cât de important este să fii împreună cu cei dragi la bine și la rău. De fapt, asta este fericirea adevărată, așa cum susținea și scriitorul român Ioan Slavici în nuvela „Moara cu noroc”: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia lui, că, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea familiei tale te face fericit, ”.