Despre Bunicutul nostru, caci asa ii spuneam Parintelui Porfirie cei mai multi dintre fiii sai duhovnicesti, cu mare greutate voi putea scrie cateva randuri eu, nepriceputul. Totusi o voi face doar pentru a va linisti cugetul si pentru a raspunde iubirii voastre. Voi asculta cuvintele Domnului nostru, care spun ca El i-a facut minunati pe sfintii Sai si ca este El Insusi Minunat intru sfintii Sai.
Desi nu sint teolog si nici nu sint daruit cu talent literar, nefiind filolog sau literat si, prin urmare, necunoscand sensurile si formele trebuincioase unei asemenea lucrari, ma voi stradui sa povestesc ce stiu despre Parintele Porfirie, manat de dragostea mea pentru sfintia sa, scriind acestea pentru slava Preasfintei Treimi.
Prima oara am auzit vorbindu-se despre Parintele Porfirie intr-o zi pe cand sedeam la o masa, in curtea unei gospodarii din satul Mazi, din regiunea Lokrida, vorbind cu cativa consateni de-ai mei.
Dumnezeu a aratat ca Parintele Porfirie a fost un sfant. El a aratat primul si abia apoi noi, ceilalti, care am trait sau am auzit despre minunile sale. Domnul l-a facut sfant si in curand va fi recunoscut ca sfant chiar de Biserica, daca nu pentru alte virtuti, macar pentru fierbintea sa iubire pentru Dumnezeu, pentru credinta sa neclintita si pentru desavarsita smerenie inaintea Sa, dovedite printr-o deplina ascultare. Adesea parintele imi spunea: „Ascultarea, fiule, este adevarata smerenie".
Eu, ca fiu duhovnicesc al Parintelui Porfirie, chiar de la inceput, de cand am aflat unele intamplari legate de sfintia sa, dar chiar si mai apoi, cand am venit la Atena ca sa dau examen la Aviatie, si toata viata mea, pana in ultimile zile ale parintelui, cand a plecat la Muntele Athos, locul pe care il oranduise pentru obstescul sau sfarsit, am incercat mereu sa aflu alaturi de sfintia sa cat mai mult si sa ii urmez exemplul. (Autorul)