Asemeni ecologilor, care privesc natura ca pe un mediu indispensabil de supravietuire si cer stoparea poluarii pentru ca urmasii nostri sa mai poata avea ce respira, si Mihai Maci priveste invatamantul ca pe un mediu de viata, indispensabil pentru viitorul natiunii si pus sever in discutie de iresponsa-bilitatea distrugerii conditiilor care fac posibile producerea si reproducerea binelui comun. Vom disparea, ne avertizeaza Maci cu vocea sa blanda, iubitoare si incarcata de disperare. H. R. Patapievici
Atunci cand abdica de la menirea ei, scoala nu e o simpla institutie inernala, ci una deformatoare. si nu deformeaza doar spatele copiilor, ci, in primul rand, sufletele lor. Elevul care invata ca poate obtine note mari cu referate de pe internet e adultul de maine care va plagia fara remuscari, cel care-si copiaza temele in pauza va alege intotdeauna scurtatum, iar cel care promoveaza cu interventii va sti ca la baza reusitei sta nu cunoasterea, ci cunostintele. Luate indi-vidual, lucrurile acestea pot parea marunte, insa cumulate, ele dau masura deformarii lumii in care traim si arunca o umbra grea asupra viitorului pe care ni-I dorim altfel. Mihai Maci
Mihai Maci este lector in cadrul Departamentului de Relatii Internanonale si Studii Europene al Universitatii din Oradea.

Fragment:

" Cum produce scoala tampiti
I. Invatamatul preuniversitar www.contributors.ro, 9 februarie 2013
Pentru a nu pune la incercare rabdarea potentialilor cititori, o spun de la inceput: scoala romaneasca produce tampiti — industrial si cu metoda. Sau, reformuland: tampitii nu sunt rezultatul unor accidente sau disfunctii punctuale ale invatamantului romanesc actual, ci consecinta necesara (si, ca atare, fireasca) a logicii func-tionarii lui. inainte de a trece la argumentele cu care pot sustine aceste afirmatii, se mai cuvine a spune un lucru: invatamantul romanesc actual nu e interesat in niciun fel de ceea ce produce; tot interesul lui e focalizat pe propria supravietuire (si pe afacerile conexe). Nu exista — in ciuda declaratiilor „specialistilor" oficiali — nicio corelatie intre ciclurile preuniversitare si invatamantul universitar si nici intre acesta si cererea pietei (atata si asa cum e ea). scolile si universitatile functioneaza pur si simplu pentru ca personalul lor (didactic si nu numai) sa-si incaseze salariul si, even-tual, sa mai beneficieze de niste „suplimente" de venit. Atat si nimic mai mult. Toate patetismele referitoare la „prioritatea educatiei", „viitorul tarii", „societatea cunoasterii" „bazata pe competente" etc. nu sunt decat niste artificii retorice, al caror cinism e comparabil cu cel al declaratiilor electorale referitoare la majorarea pensiilor si a salariilor. Aceste formule vor fi reiterate la nesfarsit, tocmai pentru ca nu spun nimic, dar astupa urechile oamenilor cu ceea ce acestia vor sa auda. Dincolo de ele, starea efectiva a invatamantu-lui de toate nivelurile se degradeaza ametitor, de la un an la altul. Candva am comparat invatamantul universitar postdecembrist cu o industrie care a stabilizat orasele Romaniei (creand locuri de munca si drenand banii populatiei) dupa prabusirea industriilor propriu-zise. Acum as spune ca aceasta industrie (extinsa la tot sistemul de invatamant) e aidoma industriilor lui Ceausescu in anii o : imensa, ocupand o enorma masa umana (si, ca atare, o problema sociala), un gigantic consumator de resurse (adica o problema pentru bugetul de stat), care produce pe stoc (respectiv fara cautare pe piata) ceva de o calitate submediocra sau fara nicio calitate (ceea ce, in limbajul sau frust, Presedintele a numit „tampiti"). E o industrie aflata de facto in faliment, insa care nu poate fi lichidata printr-un simplu ucaz guvernamental. Aceasta e drama ei. Voi incerca, in continuare, sa o privesc mai indeaproape, focalizand cateva aspecte concrete (care imi sunt accesibile mie) ale functionarii industriei educatiei. Ma voi opri mai intai asupra invatamantului preuniversitar si asupra felului in care acesta, in loc de a le da elevilor niste cunostinte generale menite a-i orienta in alegerea unei facultati si a-i sustine la inceputul acesteia, ii blo-cheaza la un nivel foarte jos si-i face opaci la orice forma de cunoas-tere riguroasa — fapt care, la nivelul cel mai vizibil, se traduce in degradarea civilitatii cotidiene. Apoi voi incerca sa arat felul in care universitatile improvizeaza lucruri fara masura comuna cu nicio cerinta academica sau practica — ceea ce le pune in situatia de a produce absolventi rataciti intre un amestec (niciodata digerat) de termeni tehnici si platitudini generoase, care (nici unele, nici cele-lalte) nu le sunt de folos pe piata muncii. "