COINCIDENŢE FERICITE ŞI NEFERICITE

Ce ar fi mai potrivit de citit în această perioadă? Că tot s-au împlinit, în luna mai 65 de ani de la încheierea unuia din cele mai marcante evenimente ale secolului XX; Al Doilea Război Mondial, de ce nu ne-am apropia de un roman în care se respiră aerul emoţionant al acelei perioade? Dar pentru că e primăvară şi tot ce ne înconjoară îţi încântă ochiul şi sensibilităţile, alegerea de lectură nu s-ar cuveni să producă o tranziţie prea brutală a stărilor de spirit… de aceea, deşi citim un roman care se petrece în anii 40, el nu va fi unul plin de ororile şi spaimele tranşeelor. Cartea lui Michael Wallner concentrează reflectorul narativ asupra unei poveşti de dragoste proiectată pe fundalul vremurilor de conflict. Războiul, aşa cum apare în Aprilie în Paris, este mai degrabă zgomotul de fundal (persistent şi important în desfăşurarea acţiunii), decât orchestra asurzitoare care îşi reduce la tăcere protagoniştii de pe scenă, acaparând întreaga atenţie a spectatorilor. Desigur că există emoţii, suspans, ba chiar dramaticul riscă să se transforme în tragic, însă reţeta pe care mizează Wallner este compatibilă cu starea de spirit plăcută pe care ne-o dăruieşte mijlocul lui mai: ne aduce o melancolie dulce, o compasiune faţă de protagonist, fără să ne cutremure dizgraţios. Asta nu înseamnă că romanul este unul superficial, de trecut cu vederea, deşi apelează la un schelet narativ destul de stereotip. Aprilie în Paris scoate în evidenţă semnificaţia pe care factorul întâmplare îl poate juca în vreme de război. Într-o perioadă de conflict, cele mai mărunte trăsături şi decizii pot conduce la cele mai profunde şi neaşteptate consecinţe. Şi nu doar pe front, nu doar în privinţa rezultatului unor încleştări de proporţii, ci în plan individual, al vieţii personajelor cele mai obisnuite.

Suntem în 1943, în Parisul ocupat de forţele Wehrmachtului. Caporalul german Roth cunoaşte limba franceză. Nimic mai banal… în vremuri de pace. Dar suntem în timpul războiului, când autorităţile germane îşi impun dominaţia nu doar prin forţa tancurilor ci şi prin vigilenţa permanentă cu care caută să descurajeze mişcarea de rezistenţă. Iar ca să previi şi să pedepseşti sabotajele într-o ţară pe care ai invadat-o ai nevoie, desigur, de un cunoscător al limbii locale, dacă se poate fără accent străin. Astfel, caporalul Roth nu este trimis pe front, ci este ataşat serviciului SS din Paris, pe post de traducător al interogatoriilor sinistrei autorităţi germane. Întâmplător protagonistul nu este un soldat prea disciplinat… lucru fără urmări prea grave pe timp de pace, poate o zi în arest şi nişte sarcini în plus la popotă. Dar când eşti în război şi când, alarma de seară interzice circulaţia civililor pe străzi, a pleca la plimbare fără uniforma militară înseamnă să rişti a te transforma în trădător. Roth vrea să guste însă din plăcerile Parisului, fără să fie întâmpinat cu răceala sau slugărnicia locuitorilor invadaţi. Caută dialoguri şi relaţii autentice, caută să pună starea de asediu între paranteze, să-şi creeze iluzia că poate duce şi o viaţă obişnuită, printre oameni obişnuiţi. Întâlnirea cu fiica anticarului din vecini aprinde curiozităţi amoroase, atât pentru falsul student Antoine (identitatea nocturnă asumată de caporalul german), cât şi pentru adevăratul caporal Roth. O întâlnire fericită am putea spune, căci Chantal pare să îi răspundă favorabil pornirilor tinereşti. Dar starea de război modifică şi aceste auspicii aparent promiţătoare, căci Chantal este o membră a Rezistenţei Franceze iar Roth este de partea cealalată a baricadei. Şi ce e mai rău, Roth ştie aceste lucruri dar preferă să prelungească momentul rezolvării dilemei (a denunţa sau a ajuta inamicul?), preferă să spere că circumstanţele îl vor scuti de a face asemenea alegeri… Roth înaintează o cerere superiorilor pentru un transfer pe front, în vreme ce Chantal îi promite că va părăsi oraşul, interzicându-i să o mai caute în localul în care fiica anticarului îi distra pe ofiţerii nemţi. O singură dată o mai caută caporalul pe franţuzoaică în barul cunoscut, călcându-şi promisiunea… fără să o găsească, cel puţin sub identitatea feminină cunoscută. Pe timp de pace, eşecul găsirii amantei lasă în urmă un disconfort emoţional, în cel mai rău caz o senzaţie de singurătate şi abandon. Pe timp de război lipsa de cuvânt a îndrăgostitului duce la consecinţe mult mai grave… căci barul este ţinta unui atentat pus la cale de Rezistenţa Franceză, în frunte cu Chantal. Iar Roth, deşi scapă cu viaţă, devine un suspect proeminent în ancheta desfăşurată chiar de caschetele negre ale SS-ului. Din servitor de nădejde al regimului, Roth devine inamic public hăituit. Din martor util al interogatoriilor, caporalul suspectat de trădare şi colaborare devine ocupant al scaunului de tortură… şi toate acestea datorită unui impuls neinspirat de a se fi aflat la momentul nepotrivit în locul potrivit, din cauza unor sentimente potrivite. Dragostea pentru Chantal îl va însufleţi pe Roth să-şi păstreze limpezimea minţii, rezistenţa fizică şi energia pentru a porni într-o călătorie obişnuită şi accesibilă pe timp de pace (la câtevea sute de kilometri de Paris) dar aproape imposibilă… în vreme de război (vânat de autorităţi, de foame şi măcinat de răni). Cât despre deznodământul acestei călătorii nici el nu va fi scutit de amprenta timpurilor vitrege… chiar în ziua debarcării din Normandia.

Fără să meargă prea în profunzime, în explorarea personajului prins în circumstanţe dificile, Wallner scrie un roman plin de suspans, în fraze scurte şi concise, fără înflorituri stilistice (aduce aminte puţin de Hemingway) şi reuşeşte să ofere un personaj pe cât de convingător, pe atât de abstract şi de invizibil: războiul şi catastrofele (prezentate în secvenţe mult mai digerabile) pe care acesta le produce.

APRILIE ÎN PARIS – Michael Wallner - Editura Trei, 2010

Sever Gulea pentru blog.libris.ro