Un grup de tarani afla noutati despre asomarea pasaretului de curte conform directivelor europene si se initiaza in tainele jargonului si birocratiei. Un invitat la emisiuni in direct e vanat de moderatori nu pentru ce spune, ci fiindca i se intampla sa ameteasca in studio, ceea ce duce la mari beneficii de rating. Un post TV inaugureaza o emisiune despre ultimele zile (sau clipe) ale unor V.I.P.-uri, iar concurenta raspunde cu o emisiune in care transmite inmormantari. Un presedinte de federatie organizeaza un meci amical cu o nationala africana care se prezinta fara chef si fara tricouri, dar cu o pofta naprasnica de bomboane. Un tanar muncitor din Bacau invadeaza Anglia de unul singur, spre consternarea reporterilor si parlamentarilor englezi care asteapta inceputul unui exod la aeroport. Fragment din carte:

"Romano dadu din cap intr-un fel misterios, aproape oblic. Ce gascan imbecil! Bineinteles ca nu se simtise bine. Inca de la intrarea in cladire, cand un preotel pirpiriu, cu mustacioara si chelie, il pipaise mai ceva ca la aeroport, il tarcolise cu un aparat menit pesemne sa detecteze prezenta armelor si apoi il batuse pe umar cu un „Doamne-ajuta" conspirativ, stiuse ca acceptarea invitatiei fusese o greseala. Romano se incumeta sa faca un bilant mintal al prestatiei, pe cand sfintia sa clampanea mai departe, si ajunse la concluzia ca aportul lui la buna desfasurare a discutiei constase in urmatoarele: un „Va multumesc pentru invitatie" (in minutul 4, dac-ar fi putut urmari inregistrarea), un „Va multumesc, sunteti amabil" (minutul 9), un „Remedii ca atare" pe la jumatatea emisiunii, un „Tot suntem in era nonstopului" (minutul 32), un „Lucrurile trebuie cantarite" (minutul 37), un „Cred ca Romania" (minutul 43) si un „La revedere" abia soptit in ultimul minut. Pentru cineva care scrisese douazeci de carti, publicase trei mii de articole si avea reputatia unui vorbitor efervescent, in tot felul de emisiuni in direct sau inregistrate, nu era o contributie tocmai notabila.
Chiar inainte sa iasa, usurat ca depasise si al doilea moment de slabiciune, Marius Romano dadu peste un combatant ezoteric principal (corect si complet definit). Nu in carne si oase, ci in ecran si pixeli. La un ditamai televizorul aflat cam pe la jumatatea coridorului, omul parea lansat intr-un discurs din care nu l-ar fi putut intrerupe nici al Treilea Razboi Mondial. In coltul din dreapta sus al ecranului scria „reluare", ceea ce-i dadu de inteles lui Romano ca era vorba de un delir nocturn pe care postul respectiv il redifuza pentru cei care nu rezistau in direct pana se crapa de ziua. Calomfir Niculiu dadu sa schimbe programul, nu inainte de a-l fulgera pe parintele-portar cu o privire care anunta suplicii asiatice. Romano isi opri gazda si deveni brusc atent, nebanuind cum aratau lucrurile pe care avea sa le auda. Barbatul de la televizor avea totusi o fixitate a privilor si un inceput de spume la gura de care nu puteai sa faci abstractie. "