"Pesimismul este un zgarie-nori cu optzeci de etaje ce se inalta la periferia sufletului, la capatul unui lung bulevard marginit de maidane si de cateva dughene cu marfa putina si proasta. Se intra pe mai multe scari rulante, ultrarapide, care-l strabat pe verticala, de la subsol pana la acoperis. Confortul e desavarsit si luxul cel mai opulent e de rigoare, dar locatarii se aduna la parter, in fiecare vineri, ca sa citeasca o Biblie legata in piele de orb. Cuvintele lor psalmodiate urca prin tevi, se tanguie in calorifere si curata hornurile pline cu o funingine unsuroasa si neagra care pateaza pielea. In salile de baie, apa curge intruna si dusurile ciuruiesc cu nisip trupurile amortite de frig. Duminica, paturile se strang singure si nimeni nu mai face dragoste. Caci in acest imobil — falus obscen ce scarpina vulva cerului — se face dragoste in draci. Cea mai frumoasa femeie din lume locuieste aici, dar n-a vazut-o nimeni niciodata. Se spune ca traieste zavorata, imbracata cu blanuri si pene, intr-un apartament de la primul etaj, alb ca o casa de bani. Ferestrele ei sunt foarfeci care taie umbra si respiratia. Numele ei: AURORA.

    Aici, in varful turnului, la ultimul etaj, barbatuI alb si femeia blonda urcau sa faca dragoste. Cu exceptia unei singure lumanari fumegoase, toate luminile erau stinse, iar oamenii revenisera in coliviile lor meschine, dependenti de coafura, de actele si de hainele lor. Peretii cladirii erau strabatuti de scrasnete, sfredeliti parca de milioane de insecte microscopice, in timp ce robinetele dintr-o camera goala picurau strop cu strop, sirag vertical si pluvios ce nu se va inchide niciodata ca sa formeze un colier. Undeva pe camp, foarte departe, latra un caine, dar vantul care aducea latratul nu forta nici o usa alta decat cea a urechii, deschisa ca o cochilie ce lasa ecoul sa treaca.”