Fragment din roman:

"Si totusi ma prefaceam ca nu am nici o grija. In acei cinci ani l-am vazut pe Razvan de doua ori si in ambele ocazii am renuntat la hainele elegante pe care Amalia si Elisabeta le alegeau pentru mine. Mergeam la el fara ornamente, in aceleasi camasi simple de bumbac si aceiasi pantaloni usori de lana pe care-si amintea ca-i purtam la Paris. Eu eram Dinulet al lui, el era Razvanel al meu. Ne-am revazut prima data intr-un hotel micut din Eforie, la Marea Neagra, nu departe de Constanta, unde Ovidiu, gonit din Roma, isi traise exilul. Tata se bucura ca renuntasem la matase, catifea si casmir pentru vacanta mea pe coasta Marii Negre, asta insemnand ca fiul si mostenitorul lui nu va dezonora onorabilul nume Grigorescu.
Angela, adorata mama a lui Razvan, murise, iar pe mosie nu era de munca si pentru el. Fratele printului gasea prezenta lui acolo rusinoasa, asa ca i-a sugerat sa se intoarca la Paris, cel mai liberal si mai binevoitor oras din toata Europa. Era o forma gentila de a spune lucrurilor pe nume. Printul A. intelegea ca Razvan nu mai era un baiat fara educatie, ci un barbat sofisticat, de varsta mijlocie, care devenise un strain chiar si pentru Bogdan, Mircea si Irina, in ciuda pierderii lor comune. Corcova nu mai era casa lui, asa cum promisese sa fie pentru totdeauna pe cand era un copil curios. Tinuse mainile reci ale Angelei, ii sarutase obrajii reci, ii inchisese pleoapele reci ca niste obloane, in timp ce fratii si sora lui plangeau in umbra. Nu mai avea de ce sa ramana. "