Jurnal de scriitor

Traducere de Adriana Nicoara, Marina Vraciu, Leonte Ivanov si Emil Iordache. Studiu introductiv de Sorina Balanescu. Editie ingrijita de Emil Iordache.
Volumul I din Jurnalul lui Dostoievski ne inlesneste accesul la experienta mortii traita de autor in anul 1849 cind, in calitate de participant la reuniunile grupului liberal al lui Petrachevschi, a fost arestat si condamnat la moarte sub acuzatia de complot impotriva statului. Paginile cele mai tulburatoare prezinta scena aplicarii sentintei – in clipa ce a precedat deschiderea focului de catre plutonul de executie a sosit gratierea tarului de la condamnarea la moarte si comutarea pedepsei prin deportare in Siberia timp de peste trei ani. Traind mereu in vecinatatea mortii (a fost martor al asasinarii tatalui sau de catre propriii tarani), a crizelor de epilepsie, a pledoariilor in favoarea celor oprimati, dar si a crizelor religioase care l-au determinat sa treaca de la agnosticism la crestinism, Dostoievski prezinta in scrierile sale omul sfisiat intre prezenta raului si cautarea lui Dumnezeu, intre inconstient si constient.
Al II-lea volum cuprinde parioada mai-decembrie 1876 – ianuarie-aprilie 1877, iar cel de-al treilea (publicat in 1877, 1880 si 1881) reprezinta incununarea acestei opere de exceptie, intrucit cuprinde meditatiile lui Dostoievski asupra Razboiului din 1877, pe marginea caruia isi dezvolta impetuoasele si controversatele opinii slavofile, dar face si previziuni personale asupra rolului pe care il va juca Ortodoxia intr-un viitor (credea autorul) apropiat. Piesa de mare rezistenta a acestui volum este celebrul discurs despre Puskin, amplu comentat in epoca, dar si in posteritate.