Scrisori catre fiul meu

O noua carte a lui Gabriel Liiceanu pe firul confesiv al Usii interzise (40 000 de exemplare vandute)

Un tata ii scrie, inaintea unei operatii dificile, fiului sau. Expeditorul e in America, iar destinatarul, in Japonia. Dupa operatie, scrisorile continua sa se inlantuie. Se agata mai intai „ca iedera“ de orice le iese in cale, apoi, dupa intoarcerea acasa a tatalui, devin confesiuni pe cele mai delicate subiecte: cum e cu „celalalt sex“, ce cautam intr-o lume in care parem destinati fericirii?
Protagonista scrisorilor este mai intai inima, in toate ipostazele ei: inima de tata, inima de indragostit, inima de discipol, cea de fiu, cea de om obisnuit, plin de griji, si chiar inima-inima, personajul-vedeta al anatomiei noastre, care se poate imbolnavii.
O intreaga geografie afectiva, creata dupa capriciile memoriei, se ascunde in plicul incapator al acestei carti: scene americane, scene din Heidelberg, un dans cu urmari nebanuite, scene din casa copilariei, adresa mitica „Dr. Lister 69“, flash-uri din anii '50 si fleacurile vietii de zi cu zi. Dar si gandurile abstracte, sistematizate, care se datoreaza „riscului de a avea un tata filozof“.
Din cele saisprezece scrisori se contureaza o viata si un cod. Sub protectia distantei si-a conventiei epistolare, Gabriel Liiceanu gaseste prilejul sa fie sincer, vulnerabil de sincer uneori, sa-si aminteasca, sa povesteasca, sa cada pe ganduri, sa se lase intrebat si sa ne raspunda. Pentru ca, acceptand pactul propus de autor, fiecare cititor se transforma in „fiul“ din titlu.

„Dragul meu, cand, in urma cu mai bine de un an, ti-am scris prima scrisoare din sejurul meu american, nu stiam daca vor mai urma si altele. Totul a inceput modest, cu o calatorie si o poveste «chirurgicala» a inimii mele. Dar, odata calatoria incheiata, povestea nu s-a mai putut opri si a devenit, amplificandu-se, o poveste de inima pur si simplu. Pe masura ce se nastea, «aerul» ei era tot mai greu de definit. Tot timpul cautam «ceva» – fara sa pot spune ce anume (un gand decisiv? un pericol pe care voiam sa ti-l semnalez? mirajul unei varste?) – ceva pe care tineam mortis sa ti-l las dupa ce l-as fi gasit cotrobaind prin cotloanele vietii mele. Pe urma, tot scriind, am descoperit ca sunt atatea lucruri pe care as fi vrut sa ti le spun si atatea la care imi cereai imperios un raspuns...“ (Gabriel Liiceanu)