De aproape doua secole figura lui Schubert ii fascineaza pe muzicieni, muzicologi si melomani. Cu exceptia lui Mozart, poate, nici un compozitor n-a avut o viata pe care sa se poata cu mai mult temei aplica toate cliseele romantice ale unui destin tragic. Nefericit in dragoste, sarac, nerecunoscut, ba chiar ignorat, mort la 31 de ani – iata imaginea simpla si rezistenta pe care posteritatea si-a facut-o despre el. Apoi, in vremea din urma, a aparut un nou portret: un Schubert homosexual si eminamente depresiv.

Marele merit al cartii lui Gibbs este de a da la o parte cliseele si de a cerceta atent marturiile privindu-l pe Schubert – de altfel contradictorii si in genere aparute tarziu dupa moartea lui. Rezultatul e o imagine mult mai nuantata: un artist care s-a bucurat si de succes, nu neaparat sarac, senzual si timid, afectuos cu prietenii si in acelasi timp retras – dar mai ales un compozitor dominat de figura lui Beethoven, al carui fiu spiritual a fost.