Nu se întâmplă prea des ca o copertă a unei cărți să te surprindă de trei ori, deci nu doar printr-un singur element care să-ți retina atenția, nu doar prin titlu, dar și prin numele autorului și prin ilustrație/aspect grafic. Dar o astfel de surpriză am trăit, luând contact cu volumul apărut la misterioasa (cel puțin pentru mine, la acel moment) Editură Self Publishing, volum pe care îl vom lansa și la Librăria Șt.O.Iosif, vineri 14.11.2014. Fără să te agațe ca o ancoră, prin greutatea unui singur element distinct si concentrat, coperta volumului la care mă refer te învăluie mai degrabă ca o plasă, cu mai multe noduri fine care îți capturează curiozitatea uniform distribuită.

Titlu – Cafea cu gheață, autor- Parmena Zirină, fond bicolor alb negru (respectând parcă și la nivel cromatic referințele titlului), o ilustrație interesantă cu boabe de cafea împrăștiate sau conservate perfect în cuburi aburinde. Simplu dar captivant, exotic, cuprinzător și atractiv – cam acesta este efectul copertei cărții semnate de Parmena Zirină (chiar dacă se spune să nu judeci cartea după copertă, în această situație nu te poți abține să îți exprimi simpatia pentru aparență, extinzând-o măcar ipotetic și asupra conținutului).

Volumul de debut al Parmenei Zirină (m-am tot întrebat dacă numele autoarei nu este de fapt un pseudonim literar, pentru că are într-adevăr o rezonanță scenică, de operă) pare, la prima vedere, la fel de eterogen și de neobișnuit în conținut precum coperta: o selecție de texte scurte – fie că vorbim de eseu, poezie, povestiri, toate traversate însă de un acut simț al observației și o capacitate de filtrare deopotrivă poetică și analitică. Autoarea atinge o varietate de subiecte și reușește, în puține pagini, să facă saltul de la repere familiare spre observații profunde și cuprinzătoare – în fond, poezia dar și filosofia se pot naște din cele mai obișnuite lucuri, e meritul artistului și al gânditorului să vadă dincolo de comunul senzorial accesibil tuturor, să facă asociații dintre cele mai surprinzătoare.

În construcții sumare, dar concise, aproape fiecare text al Parmenei Zirină este o călătorie cu final neașteptat, în care atât destinația cât și drumul se dovedesc la fel de cuceritoare: pornind de la lumea urbană sau lumea rurală, autoarea reface o ierarhie dezirabilă a valorilor, o incursiune în istoria cafelei țintește spre descoperirea valențelor identitare și inspiraționale ale acestei băuturi, combinația de pepene galben și mentă se dovedește o amintire sosită la momentul oportun din subconștient pentru a aduce o parte din raiul copilăriei înapoi, nucul din grădină prilejuiește pilde despre toleranța diversității, despre felul în care chiar și viața plantelor pare să pledeze pentru un mesaj existențial pacifist, hipocampul, structura cerbrala esențială în fixarea memoriei este și un pretext bun pentru un inventar al depozitarelor externe de amintiri (precum cutiile cu obiecte) care ne feresc de neantizare.

Așadar, Parmena Zirină vorbește în tonuri meditative, descriptive, nostalgice, despre veșnicia de la sat, despre copilărie, despre imaginație, capturând momente frumoase (o plimbare în Balcic, o întâlnire cu un uliu în mijlocul iernii, redescoperirea merelor coapte pregătite de bunica) cu talentul unui peisagist sau al unui autor de pasteluri. Fără să devină prea sentimentală dar ocolind luciditatea pe deplin glacială, Parmena Zirină reușește să păstreze un echilibru remarcabil de compoziție și conținut, chiar dacă scrie pe teme și în forme variate. Textele ei te fac să înțelegi rezonanța titlului, ideea cafelei cu gheaț㠖 nu doar o combinație care ridică sprâncenele barmanului, cât mai degrabă o atitudine, o perspectivă mai generală asupra lumii – o perspectivă care alătură, fără să excludă, opacitatea și transparența, glacialul și fierbintele, o perspectivă care potențează și eliberează imaginația și filtrează lumea prin toate simțurile, o perspectivă care livrează imagini puternice, de neuitat precum: foșnetul frunzelor de nuc prin iarba verde a ultimelor brândușe de toamnă, pământul care arde în apusul soarelui toamna (ca și când moartea anunțată a naturii ar fi doar o amintire a renașterii din primăvară), marea de la Balcic care spală pașii de zei nemuritori etc.

Sever Gulea pentru blog.libris.ro