Lya, un telepat, impreuna cu partenerul ei, Robb, care poate citi emotiile, sunt chemati in capitala planetei Shkeen pentru a descifra misterul populatiei locale care pune in pericol si colonia umana. De 14 000 de ani locuitorii planetei practica un cult bizar, imposibil de inteles pentru colonistii umani abia sositi, dar care apoi incepe sa-i atraga ca un magnet. Atunci cand tot mai multi ofiteri isi abandoneaza posturile pentru a se dedica in totalitate cultului, guvernatorul Valcarenghi ii trimite pe Lya si pe Robb sa investigheze misterul.

    Cantec pentru Lya este una dintre cele mai inteligente si in acelasi timp umane nuvele scrise de George R.R. Martin. Incluse in volum, cititorii vor descoperi mai multe proze scurte ale creatorului faimoasei serii CANTEC DE GHEATA SI FOC.

    Fragment:

 

   “Lyanna ii intinse usor mana si-l privi in stilul vampir: ochi mari si intunecati larg deschisi, buze subtiri ridicate intr-un suras slab. Este o fata micuta si delicata, cu par scurt, castaniu si chip de copil. Atunci cand vrea, poate arata foarte fragila, lipsita de ajutor. Ii zapaceste insa pe toti cu privirea asta. Daca oamenii ar sti ca Lya este telepat, ar crede ca le scormoneste secretele cele mai intime. De fapt, ii pacaleste. Atunci cand Lyanna ii citeste intr-adevar, intregul ei trup se incordeaza si aproape ca o poti vedea tremurand. Iar ochii mari, absorbitori de suflet, devin ingusti, duri si opaci.

    Putini cunosc totusi adevarul, asa incat se foiesc sub privirea ei de vampir, se uita in alta parte si se grabesc sa incheie cat mai repede stransul mainii. Nu insa si Valcarenghi. El zambi, ii raspunse cautaturii, apoi veni spre mine.

    Il citeam cand i-am dat mana - asa cum fac de altfel intotdeauna. Presupun ca-i un obicei prost, caci expediaza o posibila prietenie intr-un mormant timpuriu. Talentul meu nu-l egaleaza pe al Lyei. Nu-i nici la fel de cautat. Eu citesc emotiile. Am perceput cordialitatea lui Valcarenghi, puternica si sincera. Neascunzand nimic indaratul ei sau cel putin nimic prea apropiat de suprafata ca sa-l pot inhata.

    Am strans apoi mana adjunctului, un lungan blond de varsta mijlocie, pe nume Nelson Gourlay. In cele din urma, Valcarenghi ne-a suit pe toti in aerocar si am decolat.

    - Presupun ca sunteti obositi, rosti el, asa ca amanam turul orasului si mergem direct la Turn. Nelse o sa va arate camerele, apoi poate veniti sa bem ceva si sa stam de vorba. Ati citit materialele trimise?

    - Da, am raspuns si Lya a incuviintat. Sunt lucruri interesante, insa nu stiu exact ce putem face noi.

    - Ajungem si acolo, zise Valcarenghi.”