Intrat in ultimul deceniu si in vocabularul critic rominesc, termenul de autofictiune – seducator, imprecis si scandalos de cuprinzator – a ajuns sa denumeasca orice deviatie autobiografica pe care autorul, inca reticent la propunerea de a spune un „eu” raspicat, in epoca individualismului democratic, alege s-o manevreze atunci cind vrea sa se mute cu arme si bagaje (referentiale, in masura in care referinta mai reprezinta o certitudine) in interiorul fictiunii sale. Pornind de la un istoric al conceptului, definit si comentat pina la suprasaturatie, eseul de fata isi propune o radiografie a fenomenului in spatiul rominesc, cu un zoom pe citeva dintre textele reprezentative ale generatiei 2000. Dar pentru a intelege specificul autofictiunii rominesti – fie ca este vorba despre repere validate canonic, cum sint Exuvii sau Orbitor, fie despre textele mai fragile si mai polemice ale autofictionarilor Adrian Schiop, Ionut Chiva, Claudia Golea, Cecilia Stefanescu, Alexandru Vakulovski, Dragos Bucurenci s.a. – a fost nevoie de o recuperare a radacinilor scriiturilor cu miez autobiografic pe teren autohton, de la scrierile reprezentantilor Scolii de la Tirgoviste pina la Radu Cosasu. A rezultat o Carte de identitati volatile si farimitate, precum eul care se deghizeaza, in era consumului extatic, intr-o multitudine de ipostaze, imposibil de clasificat sau de clarificat.

 

„Florina Pirjol are, dincolo de foarte buna ei situare in interiorul literaturii romine postbelice, un real talent de critic literar. Judecata ei e matura, bazata pe un fundal cultural remarcabil. Apreciez ca raza privirii critice inregistreaza, in aria prozei tinere, foarte multe dintre cartile aparute, dovedind, dincolo de profesionalism, pasiune pentru literatura. Si asta chiar daca, asemenea altor congeneri, si ea prevede moartea acestei arte. E surprinzator pentru mine acest diagnostic tocmai pentru ca vine din partea unei cunoscatoare rafinate a literaturii.” (Andrei Bodiu)