PROLOG

Pentru monahi tacerea este dreptar al vietii. Ii pazeste de vorbirea neincetata si neinfranata, de judecarea aproapelui si de clevetire, care este moartea sufletului. Ii izbaveste de conflicte si de certuri si le mentine necesara liniste launtrica pentru nevointa luarii aminte la sine. Tacerea este rodul isihiei, o stareinterioara din care se naste cuvantul duhovnicesc.

Cand tace monahul si cand vorbeste?

Avva Pimen dezleaga cu discernamant aceasta problema:

„Un frate l-a intrebat pe Avva Pimen, zicand: Mai bine este a vorbi sau a tacea? I-a raspuns lui batranul: Cel ce vorbeste pentru Dumnezeu bine face si cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea.”

Tacerea nu este un scop, ci un mijloc. Este folosita fie ca sa se apropie cineva de Dumnezeu, fie ca sa vorbeasca despre El.

Batranii, vechi si foarte cercati luptatori ai duhului, se silesc sa se faca invatatori duhovnicesti si calauzitori ai crestinilor, care se apropie de ei fie din curiozitate, fie din interes, fie miscati de o nevoie duhovniceasca mai adanca. Lor li se adreseaza intrebari staruitoare, care privesc probleme serioase si fundamentale ale vietii duhovnicesti. „Parinte, spune-mi un cuvant cum sa ma mantuiesc?” „Spune-mi un cuvant!” „Ce sa fac pentru patimi?” „Da-mi o porunca si o voi pazi pe aceasta!” „Ce sa pazesc ca sa fiu placut lui Dumnezeu?”

De obicei Batranii raspund scurt, cuprinzator si apoftegmatic. Cuvantul lor nu este unul ce tine de gandire, rezultat al unui proces intelectual. Este un cuvant matur si impreunat cu durere, direct, puternic, sobru, care patrunde in adancul sufletului celui ce intreaba.

Intr-un limbaj simplu, fara figuri retorice mestesugite, arata comoara ascunsa a vietii duhovnicesti. Batranii ofera intelesuri totdeauna actuale. In acest fel ei devin faruri pentru cei ce navigheaza pe marea intunecata a confuziei si a inselarii.

Batranii, nevoitori smeriti, neinsemnati si nearatati lumii, prin stravederea lor patrund in sufletul celor cu care graiesc, iar raspunsurile lor corespund nevoilor reale ale acelora din urma. Scopul cuvantului lor este „zidirea cea de trebuinta, ca sa dea har celor ce asculta” (Efeseni 4, 29).

Ei evita sa raspunda, daca cei ce intreaba vad pilda si lucrarea lor. Odata, cand l-au rugat un frate pe Avva Sisoe: „Spune-mi un cuvant”, acesta a raspuns: „De ce ma silesti sa vorbesc in zadar? Iata, ce vezi, fa”.

Cuvantul Batranilor este practic si urmareste scopuri practice, adica sa ajute la izbandirea desavarsirii si sfintirii „in Hristos”. Acesta este un cuvant plinde dragoste. Dupa cum vedem in traditia Bisericii, Batranii marturisesc ca: „A da si a lua dragoste mie imi era”.

Cand Avva Theodor al Fermei s-a apropiat si a cerut sfat de la Avva Pamvo, acesta a raspuns: „Du-te, mila ta sa o ai peste toti, caci mila a aflat indrazneala inaintea lui Dumnezeu”.

Miscat de dragoste, Preacuviosul nostru Batran Iosif Vatopedinul a raspuns de-a lungul timpului la diferite intrebari si problematizari ale inchinatorilor Manastirii noastre. In prima parte a acestei mici carti sunt adunate o parte din aceste cuvinte. In partea a doua, cu titlul „Culegere filocalica”, se face traducerea din limba greaca veche in neogreaca a unor texte scurte din Filocalie si din Sfintii Parinti, care au legatura cu intrebarile din prima parte.

Ne rugam smerit ca si aceasta carte sa-i ajute pe fratii nostri binecredinciosi din lume sa faptuiasca o viata de sfintenie „fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul”.

Arhimandritul Efrem,

Egumenul Sfintei si Marii Manastiri Vatoped

Duminica Mironositelor 2003