Acum o mie de ani, intr-o lume care, in multe sensuri, era foarte diferita de a noastra, o doamna de la curtea imperiala a Japoniei s-a asezat in fata unor foi de hirtie si a inceput sa scrie extraordinara opera numita mai tirziu Makura no soshi. A scris despre lumea ei, lumea intima a curtii, redata sub forma unor liste, amintiri si anecdote, ginduri si pareri personale legate de cele mai diverse teme. Desi nu poate fi incadrata

intr-un gen anume, Cartea pernei este, alaturi de celebra Genji monogatari, una dintre cele mai citite opere din literatura japoneza, o combinatie de jurnal, eseu, poezii, descrieri pline de culoare si observatii plastice, intr-un stil dinamic, spontan, lipsit de sentimentalismul romantic caracteristic perioadei si, tocmai de aceea, surprinzator de modern.

 

„Am scris in cartea asta lucruri pe care le-am vazut cu ochii mei si la care m-am gindit, in ceasurile lungi de ragaz petrecute acasa, fara sa-mi treaca vreodata prin minte ca le vor citi si altii. Temindu-ma ca nu cumva vreunele dintre insemnarile mele mai nechibzuite sa li se para unora prea indraznete si suparatoare, am facut tot ce mi-a stat in putinta sa le tin ascunse, dar socotelile mele nu prea s-au potrivit si uite ca totul a iesit la iveala.” (Sei Shonagon)