Franta secolului XIX este scena pe care a aparut si s-a dezvoltat miscarea spiritista. In timpul unor reuniuni speciale, spiritele celor disparuti erau invocate si se exprimau prin intermediul persoanelor cu calitati de medium, explicand in termeni simpli fenomene dintre cele mai diverse. Ineditul acestor practici, impreuna cu speranta intr-o viata de dupa moarte pe care acestea o inspirau, au facut ca impactul spiritismului in epoca sa fie unul extrem de puternic. Multi savanti, scriitori si filozofi ai vremii (printre care fizicianul Crookes, scriitorul Victor Hugo sau astronomul Flammarion) s-au aplecat cu pasiune asupra chestiunii. Rapiditatea cu care s-a raspandit in Europa (inclusiv in Romania, unde cel mai de seama exemplu in acest sens este cel al lui B.P. Hasdeu) a avut darul de a crea controverse.

Cartea spiritelor este rezultatul muncii de sinteza asupra unor informatii despre fenomenele paranormale provenind din toate colturile Europei si Americii. Allan Kardec (pseudonimul lui Hippolyte Rivail, 1804-1869 - parintele spiritismuluii mondial) a organizat aceste informatii in capitole tematice, inserand ocazional propriile concluzii in legatura cu unele dintre temele abordate. Cartea este structurata sub forma unui chestionar in care spiritele invocate ofera raspunsuri la intrebari legate de subiecte ca viata dupa moarte, legile morale, natura divinului sau fericirea, autorul extragand anumite principii si realizand sinteza acestora.

Raspunsurile spiritelor pe care le gasim in lucrarea de fata constituie ele insele doctrina spiritismului, oferind adeptilor acestuia variante simplificate ale dogmelor bisericesti despre Dumnezeu si lume. Prin talmacirea lui Allan Kardec, spiritismul incearca sa-si revendice un rol si o forta mesianice.

Cartea lui Kardec ramane pana in ziua de astazi una dintre cele mai vandute carti din lume, reprezentand scrierea de capatai a spiritismului mondial si o incitanta incursiune in necunoscut.

 

CUPRINS

Cuvant inainte   5

CARTEA INTAI

Cauzele prime
Cap. I - Dumnezeu            11
Cap.  II - Elementele generale ale universului            16
Cap. III - Creatia 22
Cap. IV - Principiul vital            30
CARTEA A DOUA

Lumea Spiritista sau Spiritele
Cap. I - Spiritele            37
Cap. II - Incarnarea spiritelor            54
Cap. III - Reintoarcerea de la viata corporala la viata spirituala            61
Cap. IV - Pluralitatea existentelor            67
Cap. V - Consideratii despre pluralitatea existentelor            83
Cap. VI  - Viata spiritista            91
Cap. VII - Reintoarcerea la viata corporala            120
Cap. VIII - Emanciparea sufletului            139
Cap. IX - Interventia Spiritelor in lumea corporala            158
Cap. X - Ocupatiile si misiunea Spiritelor            185
Cap. XI - Cele trei regnuri            192
CARTEA A TREIA

Legile morale
Cap. I - Legea divina sau naturala            204
Cap. II - Legea adoratiei            212
Cap. III - Legea muncii            221
Cap. IV - Legea perpetuarii            224
Cap. V - Legea conservarii            228
Cap. VI - Legea distrugerii            235
Cap. VII - Legea societatii            244
Cap. VIII - Legea progresului            247
Cap. IX - Legea egalitatii            256
Cap. X - Legea libertatii            263
Cap. XI - Legea dreptatii, dragostei si caritatii 278
Cap. XII - Perfectiunea morala  284
CARTEA A PATRA

Sperante si consolari
Cap. I - Pedepse si bucurii pamantene            297
Cap. II - Pedepse si bucurii viitoare            311

Fragment:


" Durerea pe care o resimt nu este deci o durere fizica propriu-zi sa; este un vag sentiment intim despre care spiritul insusi nu-si da seama perfect intotdeauna, tocmai pentru ca durerea nu este localizata si nu e produsa de agenti exteriori; e mai degraba o amintire a unei realitati, dar o amintire tot atat de dureroasa. Cateodata totusi este mai mult decat o amintire, e ca si cum am vedea-o.
Experienta ne invata ca in momentul mortii perispiritul se elibereaza mai repede sau mai incet de corp. In primele clipe, spiritul nu-si explica situatia; nu crede ca este mort si se simte viu; vede corpul sau alaturi, stie ca este al lui, si nu intelege ca s-au separat; aceasta stare dureaza atata timp cat exista o legatura intre corp si perispirit. Un sinucigas ne spunea: „Nu, nu sunt mort", si adauga: „Si totusi simt viermii care ma rod". Or, cu siguranta, viermii nu rodeau perispiritul, cu atat mai putin Spiritul, nu rodeau decat corpul. Dar cum separarea corpului si perispiritului nu era cornpleta, rezulta de aici un fel de repercusiune morala ce-i transmitea senzatia a ceea ce se petrecea in corp. Poate nu repercusiune sä fie cuvantul, caci ar putea face sa creada ca este un efect foarte material, este mai degraba vederea a ceea ce se petrece in corpul de care era legat perispiritul, si care ii producea o iluzie luata drept realitate. Astfel aceasta nu era o amintire, de vreme ce, in timpul vietii, nu fusese ros de catre viermi; era sentimentul actualitatii.
Se observa deci deductiile ce se pot trage din fapte, atunci cand sunt observate cu atentie. In timpul vietii, corpul primeste impresiile exterioare si le transmite spiritului prin intermediul perispiritului ce constituie, probabil, ceea ce numeste fluid nervos. Corpul flind mort nu mai resimte nimic, pentru ca nu mai exista in el nici spirit nici perispirit. Perispiritul, eliberat de corp, incearca senzatia; dar cum ea nu-i mai parvine printr-un canal limitat, este vaga. Or, cum este in realitate doar un agent de transmisie, de vreme ce spiritul este cel ce are constiinta, rezulta ca daca ar putea exista un perispirit fara spirit, el nu ar simti mai mult decat corpul dupa moarte. La fel, daca spiritul nu ar avea de loc perispirit, ar fi inaccesibil tuturor senzatiilor dureroase; aceasta se intampla la spiritele complet purificate. Stiu ea pe masura ce se purifica esenta perispiritului devine din ce in ce mai eterata; urmeaza deci ca influenza materiala se diminueaza pe masura ce spiritul progreseaza, adica pe masura ce insusi perispiritul devine mai putin grosier.
Dar, se va spune, senzatiile agreabile sunt transmise spiritului perispirit, ca si senzatiile dezagreabile; or, daca spiritul pur este inaccesibil unora, trebuie sä fie in mod egal si celorlalte. Da, fara indoiala pentru cele ce provin doar din influenza materiei pe care o cunoastem; sunetul instrumentelor noastre, parfumul florilor nu-i fac nici o impresie, si totusi are senzatii intime de un farmec nedefinit despre care nu ne putem face nici o idee, deoarece suntem in aceasta privinta ca orbii din nastere fata de lumina; stim ca aceasta exista; dar prin ce mijloc? Stiinta noastra se opreste aici. Stim ca exista perceptii, senzatii, auditii, viziuni; ca aceste facultati sunt atribuite intregii fiinte, si nu, ca la om, doar unei parti a flintei; dar inca data, prin ce intermediar? Nu cunoastem. Spiritele insele nu ne pot face sa intelegem, deoarece limbajul nostru nu este facut pentru a exprima idei pe care nu le avem, asa cum in limbajele salbaticilor nu exista termeni pentru a exprima artele, stiintele si inaltele doctrine filozofice.
Spunand ca spiritele sunt inaccesibile impresiilor date de materia noastra, vrem sä vorbim despre spiritele foarte elevate al caror invelis eterat nu are ceva analog aici-jos. Nu sunt la fel cu cele al caror perispirit este mai dens; cele dintai percep sunetele si mirosurile noastre dar nu printr-o parte limitata a individualitatii, ca in timpul vietii.
S-ar putea spune ca vibratiile moleculare se fac simtite in intreaga for fiinta si ajung astfel la senzorium comun care este insusi spiritul, desi intr-un mod diferit, si poate astfel cu o impresie diferita, ceea ce produce o modificare in perceptie. Ele aud sunetul vocii noastre, si totusi ne inteleg fara ajutorul cuvantului, prin simpla transmisie a gandului; si ceea ce vine in sprijinul celor spuse de noi, este ca aceasta penetratie este cu atat mai usoara cu cat spiritul este mai dematerializat. Cat despre vedere, ea este independenta de lumina noastra. "