Incepand cu anii '90, tot mai multe fatade minunate ale unor cladiri din secolul al XIX-lea incep sa se oglindeasca in peretii de sticla ai unor turnuri ridicate impotriva oricaror principii de urbanism si mai ales, impotriva istoriei unui oras si asa desfigurat de demolarile apocaliptice din anii '80. Desi am scapat de un diletant in materie de arhitectura si urbanism, suntem atacati de o specie noua de pradatori: speculantii imobiliari. Castigatori pe termen scurt ai slutirii orasului, profitand de venalitatea autoritatilor si de ignoranta locuitorilor, nu se impiedica in rapacitatea lor decat de protestele celor care cunosc in amanunt povestea caselor, strazilor si oamenilor din Bucuresti. Andrei Pippidi este unul dintre putinii bucuresteni cu atitudine care au protestat demonstrand ca valoarea educativa a unei case vechi este infinit mai mare decat valoarea investitiei in "buildingul" care ii va lua locul. Articolele din "Dilema veche", reunite in aceasta carte, sunt ultima sansa de a opri dezastrul si de a-i impiedica pe bucuresteni sa-si piarda cladirile si, odata cu ele, istoria.