Bomboane care nu se termina niciodata, caramele magice, acadele-lampadar si un rau de ciocolata calda, incantatoare – Charlie are nevoie de un singur Bilet de Aur si aceste dulciuri minunate ar putea fi toate ale lui.

Charlie Bucket este innebunit dupa ciocolata. Iar dl Willy Wonka, cel mai iscusit inventator din lume, deschide portile uimitoarei sale fabrici de ciocolata doar pentru cinci copii norocosi. Bomboane care nu se termina niciodata, caramele magice, acadele-lampadar si un rau de ciocolata calda, incantatoare. Charlie are nevoie de un singur Bilet de Aur si aceste dulciuri minunate ar putea fi toate ale lui.
    Fragment din volumul "Charlie si fabrica de ciocolata" de Roald Dahl:

    “Incet, dar sigur, toti cei din casa ajunsera aproape morti de foame.
    Iar micul Charlie Bucket trebuia sa treaca zi de zi prin fata fabricii domnului Wonka, in drumul sau tot mai anevoios spre scoala. Si zi de zi, pe masura ce se apropia de cladirea gigantica a fabricii, copilul isi ridica nasucul ascutit pentru a absorbi aromele delicioase care pluteau in aer. Nu o data se oprise si, stand nemiscat in fata portii minute-n sir, tragea adanc in piept mirosul de ciocolata, de parca s-ar fi putut hrani cu el.
    — Trebuie sa-i dam sa manance mai bine baiatului, spusese Bunicul Joe intr-o dimineata friguroasa, itindu-si capul de sub paturi. Noi suntem batrani, ne multumim cu putin, dar Charlie e in crestere. Asa nu mai poate s-o tina, arata deja ca un schelet, saracutul.
    — Ce putem face? suspina adanc Bunica Josephine. Nu vrea sa ia din portia noastra. Azi-dimineata am auzit-o pe mama lui incercand sa-l convinga sa manance si felia ei de paine, dar nu s-a atins de ea, nici vorba! Pana la urma a facut-o s-o ia inapoi!
    — E un copil bun si merita mai mult de atat, spuse Bunicul George.
    Iar crivatul nu inceta sa sufle si ninsoarea nu contenea sa cada.
    Charlie Bucket era tot mai slab, pe zi ce trecea. Fata i se ascutise si era alba ca varul. Pielea i se lipise de obraji, incat se puteau vedea oasele de dedesubt. Era limpede ca se va imbolnavi curand daca lucrurile continuau in felul acesta.
    Astfel ca baiatul incepu, cu mult calm si cu acea intelepciune pe care copiii par s-o dobandeasca in vremuri de restriste, sa faca anumite schimbari marunte ici si colo, sa-si conserve cat de cat puterile. Dimineata pleca mai devreme cu zece minute, ca sa nu fie nevoit sa alerge spre scoala. In pauze sedea cuminte in banca si se odihnea, in vreme ce colegii lui alergau pe-afara si se bateau cu bulgari de zapada. Facea toate lucrurile incetisor si cu mare bagare de seama, ca sa nu se oboseasca.
    Intr-o dupa-amiaza, pe cand se intorcea de la scoala, mergand agale prin vantul care-i sufla hain in fata (si simtindu-se mai flamand ca niciodata), vazu dintr-odata o hartie care aterizase cine stie cum in zapada din rigola. Era de culoare verde si aducea cu un lucru cunoscut. Charlie cobori de pe trotuar si se apleca s-o examineze. Era pe jumatate ingropata in zapada, dar chiar si asa intelese numaidecat de ce i se paruse familiara.
    Era o hartie de un dolar!"