Chimonoul stacojiu ne introduce in atmosfera deosebita a Japoniei anilor 1600 cu o frumoasa poveste de iubire. Cititorul este atras rapid Intr-o actiune cu un ritm antrenant altfel decat ne-am astepta pentru Tara Soarelui Rasare, taramul cu reguli sacre. Situatiile uneori periculoase, alteori hilare, prin care trece Hannah - eroina principala - dar si patosul cu care aceasta se lupta pentru destinul si demnitatea ei, o fac indragita cititorului, care se va bucura pentru fiecare pas reusit al ei.
    Desi romanul este scris intr-o maniera europeana, sensibilitatea si trairile specifice culturii japoneze sunt bine redate, purtandu-ne in aerul mirific al Tarii Florilor de Cires si reliefand totodata chipul femeii japoneze, altfel decat o percepem astazi noi, europenii. Cartea, cu actiunea ei captivanta, o veti parcurge cu interes pana la ultima pagina.
    Fragment din romanul "Chimonoul stacojiu" de Christina Courtenay:

    „Taro radea si se bucura privindu-si fiul cu mandrie de fiecare data. Le era atat de recunoscator zeilor ca-i facusera darul acesta.
    Cu toate acestea, ceva din aceasta bucurie i-a pierit cand a vazut ca era asteptat de lady Reiko. Ea ingenunchease pe o pernita din mijlocul incaperii, privind in jur ca o regina. A observat ca femeile din suita sa si menajerele o priveau cumva cu teama. Ii amintea lui Taro de un paranjen in mijlocul plasei sale, si asta il facea sa se incrunte. A salutat-o inclinand abia perceptibil din cap.
    — Lady Reiko.
    Ea a facut o plecaciune adanca.
    — Bine ai revenit, milord! Am auzit de intoarcerea ta. I-a spus asta oarecum acuzator, iar Taro presupuse ca ar fi trebuit s-o salute pe ea mai intai, si apoi pe un copil. Dar Ichiro era fiul sau, singurul caruia ii simtise lipsa cat fusese plecat. Si-a dat seama ca nu se gandise niciun moment la lady Reiko.
    — Sunt convinsa ca deplasarea in Sud a fost una placuta, a continuat Reiko.
    — Da, multumesc, a fost. N-a intrat in detalii. Nu era problema ei ce facuse el acolo si oricum nu-i putea spune ca fusese s-o vada pe femeia aceea straina. L-ar fi considerat nebun. Trebuia sa admita ca si el se considera la fel, dar Yanagihara avusese dreptate: femeia straina chiar sosise.
    Gandurile i s-au intors la ea: Akai, cea voluntara, nesupusa si naiva dar atat de fascinanta. Spera ca femeia va tine seama de cuvintele lui si nu se va mai avanta in noapte. Cum putuse sa faca o astfel de prostie? Parea o faptura ghidata doar de emotii si fusese clar afectata, ochii ei erau prevestitori de furtuna, plini de indignare. Si-a inabusit un zambet. Nu-l invidia pe fratele ei pentru misiunea acestuia de a o imblanzi. Strainii nu-si educa femeile cum trebuie daca ea nu-si cunoaste locul, iar la varsta ei va fi greu sa fie facuta sa-l cunoasca.
    A clatinat din cap, incercand sa se concentreze la problemele sale. Hannah nu era problema lui. Deocamdata.
    Dupa plecarea barbatilor, Sakura a ocupat pozitia lui Hoji de la usa lui Hannah pe timpul noptii. Chiar si dupa ce au plecat de pe vas, el a continuat sa doarma la usa ei ca s-o protejeze. Hannah nu era sigura ca Sakura ii putea fi de folos, dar cel putin, daca venea cineva, putea fi alertata. Nimeni nu putea sa intre fara sa se loveasca de Sakura, iar zgomotul urma s-o trezeasca pe stapana acesteia, care dormea cu pistolul la cap.
    A incercat sa se linisteasca, sa-si spuna ca nu avea de ce sa-si faca probleme, dar pana atunci nu auzise de ninja. Prima oara a aflat de existenta lor cand i s-a pus mana pe gura ca sa nu poata tipa, iar altcineva a impins-o pe saltea. S-a panicat si a inceput sa lupte instinctiv din toate puterile. A incercat sa ajunga la arma in timp ce se lupta sa scape de mainile care o luasera in stapanire, dar curand a inteles ca rezistenta este inutila.”