Rareori se intampla ca un roman sa foloseasca atata eleganta si maiestrie artistica pentru a reusi sa-si fixeze atat de profund radacinile in pamantul eternitatii memoriei, folosind cu o extraordinara forta arta de a naviga pe linia atat de subtila a contingentei dintre real si imaginar.

Retrasand istoria a trei generatii ale familiei Vitoux, autorul asaza in centrul naratiunii figura luminoasa a Clarissei, personaj care da si titlul romanului. Daca la inceput prezenta ei pare sa fie sufocanta, pe parcursul cartii devotamentul ei devine insa din ce in ce mai profund, transformandu-se, am putea spune, in devotiune.

Romanul manuieste cu gratie arta portretului, a evocarii intr-un stil epurat a chipului discret, misterios al acestei femei capabile de o iubire adevarata, infinita, pe care singura o defineste: „Eu nu stiu sa iubesc, stiu sa ador".

Clarisse devine astfel acel personaj unic, dificil de descris in cuvinte simple: „Cand ma gandesc la acesti ani din copilaria mea, iata ce mi se pare, fara indoiala, lucrul cel mai surprinzator: aceasta incapacitate sau aceasta renuntare la a o mai explica pe Clarisse. Ea nu corespundea niciunui model, niciunei imagini asemanatoare, niciunui rol pe care altii, prin analogie, l-ar fi putut juca. Nu era, prin urmare, nici matusa, nici bunica, nici vreo veche servitoare de-a familiei, nici vreo ruda saraca primita la ei. Iar ceea ce e si mai curios e faptul ca prietenii mei, ca si apropiatii familiei, o acceptara si ei pe Clarisse ca pe un fapt incontestabil, ca pe un fenomen pe care nu mai cautara sa-l inteleaga, de parca aceasta misiune se dovedea imposibila. Acest mister nu ii preocupa".

Romanul Clarisse propune inainte de toate cititorilor un voiaj in lumea puritatii, a copilariei, a prieteniei dezinteresate, a frumusetii omului, a capacitatii lui de a se darui celorlalti. O carte hagiografica, deci, in care umbra adevaratei ei inspiratoare, sfanta Chiara d'Assisi, nu este niciodata departe.

Dan Burcea, coordonator colectie.