E greu să treci cu vederea o carte de nonficțiune care câștigă prestigioasele premii National Book Award și Premiul Pulitzer, o carte care în mai puțin de 350 de pagini vorbește despre geneza Renașterii și o face cu referire la un obiect necunoscut probabil pentru mai bine de 90% dintre cititori.

Dacă ai privi-o ca pe o creație de ficțiune, cartea lui Stephen Greenblatt ar fi un ilustrativ exemplu de comedie noir de proporții: efervescența culturală europeană de la finalul secolului XVI și revoluția paradigmei artistice și științifice e legată intim de decizia unui secretar papal, avid după texte antice, rămas fără slujbă, de a copia un manuscris uitat într-o mănăstire obscură din teritoriile germane. Nu avem însă de a face cu un roman, ci cu un scenariu construit pe izvoare istorice și cercetări seculare, o istorisire care pare cu atât mai spectaculoasă, cu cât asamblarea elementelor disparate și ipoteza călăuzei de lectură îi subliniază plauzibilitatea. E vorba despre felul în care poemul intelectualului roman Lucretiu, De rerum natura, a schimbat fața culturii europene, trimițând ecouri până în secolul XX, după ce a fost la un pas să dispară pe deplin din circuitul ideilor occidentale.

Stephen Greenblatt spune povestea lui Poggio Bracciolini, un lingvist și un copist talentat din secolul al XV-lea, născut la Florența, îndrăgostit iremediabil de Antichitate și de textele ei risipite pe întreg continentul, ținute sub tăcere de autoritatea bisericească. Suntem în vremurile în care, după invaziile barbare, călugării și mănăstirile erau singurii depozitari ai cunoașterii, dovedindu-se deopotrivă bibliotecari, colecționari, producători și îngrijitori de cărți. După ce scurta sa carieră de secretar al Pontifului la Roma se încheie, dupa o criza petrecut la Vatican, Poggio pleacă în căutarea manuscriselor vechi, în Germania, unde, la o mănăstire obscură găsește textul pierdut al lui Lucrețiu pe care reușește să îl copieze, fără să anticipeze revoluția pe care o va declanșa în următoarea sută de ani. Textul lui Lucrețiu, ornamentat impresionant din punct de vedere stilistic include, după analiza lui Greenblatt semințele concepției moderne asupra lumii și asupra omului, proiectând o perspectivă metafizică materialistă din care derivă, mai apoi, o etică aparte: preluând ideile lui Epicur și Dmocrit, Lucrețiu sugerează că universul este alcătuit din particule indivizibile numite atomi care se ciocnesc și se desfac în cadrul unui ciclu permanent. Nu există așadar un proiect cosmologic al unui arhitect atotputernic, universul e pur și simplu rezultatul acestei ciocniri și potriviri între atomi, supuși întâmplătoarei abateri numită clinamen. Oamenii nu ocupă un loc central în univers, preocuparea pentru viața de apoi nu se mai justifică, la fel cum cauzele imateriale, îngerii, demonii, iadul, raiul devin artificii explicative inutile.

Mesajul profund al textului lui Lucrețiu transmite, pe linie epicuriană, că lumea muritoare este suficientă, că e legitim să ne preocupăm de plăcerile terestre, să chestionăm autoritatea și să experimentăm fără teamă de consecințe divine. Repus în circulație chiar în momentul răspândirii tiparului, poemul lui Lucrețiu va ajunge în mâna lui Thomas Morus, William Shakespeare, Giordano Bruno sau Montaigne care nu vor rămâne indiferenți la această sursă, devenită o punte de legătură între Europa renascentistă în plin avânt și Antichitatea ce nu a mai apucat să își valorifice ideile revoluționare, datorită contextului istoric. Stephen Greenblatt pare să aibă o abordare empatică față de cititor, refăcând în cartea sa, condițiile de posibilitate pentru o asemenea întâmplare improbabilă: sunt evocate elemente de istorie greacă și romană și e prezentat contextul în care s-a prăbușit Antichitatea, explorându-se impactul acestei prăbușiri asupra destinului manuscriselor din epocă, e prezentat apoi contextul medieval și felul în care monopolul treptat al Bisericii asupra tehnologiei scrisului (sunt o mulțime de elemente inedite în acest sens despre cum au apărut codexurile, formatul actual al cărților) a dus la distrucția și reinventarea unei lumi pe alte coordonate, e prezentat de asemenea destinul lui Poggio (nelipsit de elemente anecdotice, într-o lume construita pe un contrast dintre esență și aparență) și felul în care acesta și-a asamblat motivația și interesul pentru istoria antică și desigur, se urmărește și traseul impactului pe care lucrarea lui Lucrețiu l-a avut până în secolul XX.

Semnată de un profesor de la Harvard, întâmpinată cu premii, propunând o ipoteză îndrăzneață într-un format compact și accesibil, cartea lui Stephen Greenblatt aproape că nu mai are nevoie de recomandări și recenzii, e o experiență necesară nu doar pentru pasionații de istorie, dar pentru orice cititor în general, atâta timp cât este, în fapt, o poveste despre fragilitatea construcțiilor culturale umane (care, iată, se dovedesc tributare unor moșteniri pur întâmplătoare), dar și despre impactul nebănuit, longeviv și silențios al operelor scrise.

Sever Gulea, pentru blog.libris.ro