De ce unii oameni isi revin imediat dupa o situatie neplacuta, iar altii au nevoie de ani intregi sa treaca peste un necaz? De ce unii par sa rezoneze mereu cu cei din jur, in timp ce altii raman insensibili la emotiile celorlalti? De ce exista optimisti incurabili si pesimisti care nu se pot schimba?
Asa cum ne nastem cu un ADN unic, tot astfel fiecare dintre noi are propriul Stil Emotional, ce are, in conceptia autorilor, sase dimensiuni: Atentia, Perspectiva, Rezilienta, Constiinta de Sine, Sensibilitatea la Context si Intuitia Sociala. Impreuna, ele determina ceea ce numim inteligenta emotionala, iar combinarea lor in proportii diferite explica de ce fiecare dintre noi raspunde intr-un mod propriu la evenimentele din viata sa.
Dupa 30 de ani de studiu al chimiei creierului, Davidson ne dezvaluie modul in care tiparele noastre cerebrale ne pot schimba viata si ce putem face pentru a ne imbunatati raspunsurile emotionale, folosind in acest scop inclusiv meditatia. Printr-o analiza aprofundata a legaturii minte–corp – precum si a unor boli precum autismul si depresia –, autorii trec dincolo de psihologie si de neurostiinta si ne invata cum sa atingem starea de bine si sa avem o viata implinita.

O carte indispensabila pentru intelegerea emotiilor noastre!

Fragment din carte:

"Aproape toate cercetarile asupra creierului si a emotiilor din aceasta perioada erau efectuate in laborator, pe sobolani. Studiile au aratat ca frica, curiozitatea, „comportamentul de abordare" (prin care un animal este atras, de exemplu, de hrana sau de un partener si care este considerat cel mai apropiat de emotii umane precum fericirea ori dorinta) si anxietatea reflecta, toate, activitatea din regiunea limbica si din trunchiul cerebral, in special la nivelul hipotalamusului. Aceasta mica structura este situata chiar deasupra trunchiului cerebral si trimite semnale corpului pentru a genera multe dintre modficarile hormonale si viscerale care insotesc frecvent emotia. Intr-un studiu tipic, experimentatorul distrugea o anumita portiune a hipotalamusului sobolanului si observa ca animalului nu ii mai era frica, de exemplu, la vederea unei pisici. Distrugerea altei portiuni a hipotalamusului lasa sobolanul complet neinteresat de sex, hranire sau agresivitate. Se credea ca toate aceste comportamente necesita un fel de dorinta sau motivare localizata intr-o anumita parte din corpul animalului — de unde se deducea ca hipotalamusul este izvorul motivatiei si, deoarece motivatia este considerata parte a emotiei, poate chiar si a altor emotii. (Ulterior, oamenii de stiinta vor descoperi ca hipotalamusul nu este, de fapt, implicat in mod direct in generarea motivatiei si ca este o simpla statie de transmitere a unor semnale provenind de altundeva din creier.)
Dat fiind ca hipotalamusul este situat sub cortex, cea mai recenta parte a creierului din perspectiva evolutiei, acesta a fost privit cu oarecare dispret. Eu numesc asta snobism cortical: daca o functie este generata de activitatea oricarei alte regiuni decat mult prea glorificatul cortex, aceasta trebuie neaparat sa fie primitiva si oarecum contrara cognitiei. Acest soi de gandire a impulsionat o dezbatere aprinsa in psihologie, care a atins apogeul in anii '80 si a golit de continut cognitia in favoarea emotiei, privindu-le ca pe sisteme contrare si separate ale mintii si creierului.
Alaturi de credinta ca emotiile nu joaca nici un rol in masina de gandit care este mintea umana, celalalt obstacol in studierea emotiilor, in perioada aceea, era ca psihologia tocmai se trezea dupa lunga si neagra noapte a hegemoniei behaviorismului, scoala care insista numai asupra comportamentului extern si care se multumeste sa ignore orice altceva. Comportamentul emotional este tinta preferata a behavioristilor, insa, din cauza ca emotiile sunt interne, ele sunt suspecte, considerate ca nepotrivite pentru lumea buna a fenomenelor psihologice „autentice". Ca urmare, singura cercetare semnificativa asupra emotiilor umane s-a concentrat asupra observatiilor pe care Charles Darwin le-a facut la mijlocul secolului al XIX-lea. Desi este cel mai bine cunoscut pentru descoperirea selectiei naturale ca forta motrice a evolutiei, Darwin s-a ocupat si de emotia umana si animala, studiind mai ales expresiile faciale care reflecta ceea ce simte cineva. In anii '70, cativa psihologi au continuat aceasta traditie, analizand expresiile faciale pana la cele mai mici componente posibile — fiecare muschi in parte care produce o incruntare, un zambet sau alta expresie. Cel putin, expresiile faciale sunt un comportament observabil si, prin urmare, o tinta a paradigmei behavioriste. In mod semnificativ, insa, cercetarea asupra expresiilor faciale nu a facut nici o referire la creier, al carui misterios mod de functionare a fost abandonat de behaviorism, ca situandu-se in afara limitelor cercetarii empirice riguroase."