Crestinul in lumea moderna
Crestinul in lumea moderna
Ce inseamna, pentru un crestin, lumea moderna, lumea in care traieste, si cum ii poate face fata duhovniceste? Mircea Vulcanescu ne-a oferit unul din raspunsurile cele mai profunde la aceasta intrebare de capatai pentru orice madular constient al Bisericii care simte ca nu se poate impaca cu duhul acestei lumi. Cartea de fata readuce in atentia publicului cititor conferinta ”Crestinul in lumea moderna” intr-o antologie din scrierile pe teme religioase ale lui Vulcanescu in care sunt cuprinse si cateva fragmente de texte inedite.
”Pacatosi suntem. De cai de indreptare avem nevoie. Dar caile astea le avem. Si singura scapare e sa nu le smintim. Asta era singura intrebare: societatea romaneasca e primejduita. Trebuie spre a o salva sa ne schimbam Biserica (cum vor unii) sau sa intoarcem oamenii la ea, asa cum e, ortodoxa, neclintita?”
”Vremea ce vine nu e o vreme de triumf pentru crestinism, cum n-a fost nici cea care pleaca. Ci, tot veacul, vremea ce vine, e o vreme de-ncercare. O vreme-n care se vor numara oile de capre, insa nu se vor desparti, [dupa] cum nici graul de neghina! S-a schimbat numai sensul ispitelor! Puterile celor ce intra in acest apocalips sunt numarate. Nimic mai primejdios decat sa intri-n el naiv si fara sa stii ce te asteapta!”
Cuprins:
Scurta evocare biografica
Precuvantare
Religia si viata sociala
Ce este viata sociala?
Ce este religia?
Relatia intre religie si viata sociala
Crestinul in lumea moderna
Ce este un crestin?
Continutul ideii de lume moderna
Alunecarea vremilor moderne: vremea moderna si vremea actuala
Atitudinea crestina in fata lumii de azi
Primejdia duhului reformist apusean in Biserica Ortodoxa
Firimituri duhovnicesti
Despre lipsa de timp si robia specializarilor
Despre spontaneitate
Despre contradictia dintre credinta si stiinta
Despre faptul ca nu trebuie respinsa Traditia bisericeasca pe motiv „stiintific”
Despre faptul ca nu avem crestinism decat in Biserica
Despre fariseismul ortodoxiei „la moda”
Despre relatia dintre Biserica si statul modern
Despre incinerare
Despre ecumenism
Despre feminism
Despre spiritualitate
Despre tehnica dezumanizanta
Despre faptul ca mireanul are dreptul de a marturisi adevarul de credinta
Despre Traditia bisericeasca
Despre evlavia rasaritenilor si slujbele ortodoxe
Descrierea produsului

Detaliile produsului