nici un produs in cos.
A doua editie a cartii Ioanei Em. Petrescu, dupa cea de la Editura Minerva din 1978 (si dupa a doua editie aparuta la Junimea in 1994, cu titlul originar: Eminescu – poet tragic) apare la Editura Paralela 45, ingrijita si postfatata de Irina Petras. Unica in peisajul exegezelor eminesciene, neegalata nici pina azi in subtilitatea analizei si in originalitatea ipotezelor, Eminescu. Modele cosmologice si viziune poetica a insemnat pentru mai multe generatii nu doar o alta privire asupra operei eminesciene (dupa cele doua: cea canonica, a lui G. Calinescu si cea – neconventionala – a lui I. Negoitescu, bazate fiecare pe un alt raport de valorizare: antume/postume), ci si o cale de a iesi din stereotipiile panegirice la adresa „poetului national“; in contrast cu acestea, Ioana Em. Petrescu revine la instrumentele analizei, la concepte printre care cel fundamental, de „model cosmologic“, este definit astfel: „consideram ca modelul cosmologic constituie o realitate de profunzime a viziunii, depasind in adincime si nivelul constiintei teoretice (stiintifice), dar si nivelul materialismului mitic din care se constituie viziunile cosmologice explicite din operele literare pentru ca modelul cosmologic este expresia sentimentului existentei in lume, a raporturilor originare pe care fiinta le stabileste cu universul“. Exista trei astfel de modele in opera eminesciana: pitagoreic, platonician si kantian, succesiunea lor fiind vizibila in alternanta etapelor creatiei.
Demersul autoarei trece dincolo de distinctia antum/postum, ca si de cele de gen (poezie/proza); de asemenea, aceasta viziune globala asupra operei eminesciene face ca un numar mai mare de teme fundamentale sa fie subsumate unui concept unificator: asa se intimpla cu „instrainarea“ sau „criza comunicarii“ aflate sub semnul a ceea ce Ioana Em. Petrescu numeste Constitutia istorica si drama instrainarii spiritului in timp, iar teme ca: poezia, somnul si moartea, magia, sentimentul patriei si sensul istoriei, iubirea sint incadrate in vasta categorie a Universurilor contemplative, ca „rezultat al efortului de reautentificare a existentei“. Capitole distincte sint dedicate vastului poem Memento mori (Oglinda de aur) si Odei (In metru antic). Unicitatea creatiei lui Eminescu, asa cum autoarea o afirma, nu mai este doar tematica si stilistica (avind ca unitati cuvintul sau imaginea), ci e una de natura ontologica si, mai mult decit atit, ea rezida in vocatia epistemologica: „In universul lui Eminescu se postuleaza coexistenta unei pluralitati de «limbaje», o pluralitate de moduri de articulare a sensului gindirii, a carei unitate prima nu e cuvintul, ci existenta obiectului, a fiintei sau a lumii «gindite»“.
Prefata Irinei Petras abordeaza lucrarea Ioanei Em. Petrescu pornind de la viziunea calinesciana, identificind totodata in universul eminescian „cronotopi fundamentali“ ca unda si cumpana. Alaturi de aceste consideratii – o scurta privire asupra volumului Eminescu si mutatiile poeziei romanesti (1989) si o nota bio-bibliografica. Un fragment inedit, cu titlul de Intimplare cu Ioana Em. Petrescu succede prefetei: un fel de proza evocatoare cu accente lirice, pornind de la un nucleu biografic si a carei eroina este insasi autoarea cartii de fata.
Un minus al acestei editii il constituie, din pacate, design-ul copertei, care nu reuseste sa depaseasca stereotipiile de manual unic de literatura. Dar cartea Ioanei Em. Petrescu ramine una de exceptie, a carei reeditare constituie deopotriva o necesitate si un eveniment.
