Mircea Eliade. Nodurile si semnele prozei

Desi Eliade nu este socotit un mare prozator (si poate ca nici nu este!) incerc sa dovedesc ca efortul lui de a schimba modelele prozei romanesti este esential. Trei prozatori tineri se dovedesc a fi cei mai perseverenti si mai bine plasati, esteticeste, in aceasta directie: Camil Petrescu, Mircea Eliade si Anton Holban. Holban merge in sensul lui Proust, fiind primul romancier cu adevarat proustian la noi dupa incercarile facute de Hortensia Papadat-Bengescu, iar tanarul Eliade face cateva exercitii gidiene reusite (romanul ca jurnal al naratorului, roman cu adolescenti care vor sa uneasca vitalismul erotic cu asceza spirituala, roman in care toate valorile moralei traditionale sunt puse in discutie, roman, in fine, care prefigureaza o etica bazata pe experienta tragica), trece, apoi, la ceea ce am putea numi romanul existentialist romanesc. Aceasta inseamna roman de idei si roman in care personajele se definesc, nu numai prin evolutia psihologica si dramele lor sentimentale, ci, inainte de orice, prin vocatia lor pentru idei. In 1936 Eliade isi mai schimba o data formula epica, optand pentru fantasticul folcloric (Domnisoara Christina), iar dupa razboi sa faca in chip deliberat (si cu mari performante) o proza mitica. La Tiganci este, in felul ei, o capodopera.