La sfarsitul anului 1959 America era zguduita de o misterioasa crima multipla: intr-un mic orasel din Kansas patru membri ai unei familii indragite de comunitate au fost ucisi intr-o noapte, aparent fara motiv. Truman Capote s-a documentat timp de 6 ani pentru scrierea cronicii acestei crime, fiind ajutat in demersul sau si de scriitoarea Harper Lee. Cei doi au mers pe firul investigatiei care a dus la prinderea ucigasilor, prezentand in paralel eforturile politiei si actiunile celor doi faptasi. Analiza psihologica fina, stilul concis, dar elegant, aflat la granita dintre literatura si reportaj fac din Cu sange rece primul mare „roman de nonfictiune“ al literaturii americane.  Un roman cult emotionant, intens, incitant.

„Cartea lui Truman Capote iti ingheata sangele in vine si-ti pune mintea la contributie. Un roman zguduitor.“

The New York Review of Books

Fragment din carte:

"Vorbind despre prietenia ei cu Nancy Clutter, Susan Kidwell a declarat:
— Eram ca doua surori. Eu asa simteam, cel putin, parca mi-ar fi fost sora. In primele zile n-am putut sa merg la scoala. Am stat acasa pana dupa inmormantare. La fel si Bobby Rupp. O vreme, Bobby si cu mine am stat mai mereu impreuna. E un baiat simpatic, bun la inima si niciodata nu i s-a intamplat ceva atat de ingrozitor. Sa piarda pe cineva la care tine. Iar apoi, culmea, sa fie supus unui detector de minciuni. Nu vreau sa spun ca a ramas cu resentimente din cauza asta. Si-a dat seama ca politistii nu-si faceau decat datoria. Mie mi s-au mai intamplat vreo doua, trei lucruri neplacute, lui insa nu, asa ca a fost un soc cand a descoperit ca poate viata nu e doar un lung meci de baschet. De obicei, ne plimbam in Fordul lui vechi. Aiurea pe sosea. Pana la aeroport si inapoi. Sau ne duceam la Cree-Mee, asta-i un drive-in, ramaneam in masina, comandam o Cola si ascultam radioul. Radioul canta tot timpul, deci nu trebuia sa vorbim. Atat ca uneori Bobby spunea cat de mult o iubise pe Nancy si ca n-o sa mai tina la nici o alta fata. Eu, una, sunt sigura ca Nancy n-ar fi dorit asa ceva si i-am spus. Tin minte ca era intr-o luni, am plecat cu masina pana la rau. Am parcat pe pod. De acolo se vedea casa domnului Clutter si ogoarele care se pierd in departare. Undeva, in zare, pe un ogor ardea un foc. Ardeau obiecte din casa. Oriunde priveai, iti amintea ceva de ei. Pe malurile raului oameni pescuiau cu plase, dar nu peste. Bobby spunea ca, desigur, cautau armele. Cutitul. Revolverul.
Lui Nancy ii placea mult raul. In noptile de vara obisnuiam sa calarim pe iapa lui Nancy, Babe, iapa aia batrana si sura. Mergeam direct la rau si intram in apa. Pe urma Babe se balacea unde era apa mai mica, iar noi cantam din fluiere. S-a facut frig. Ma intreb ce Dumnezeu o sa se intample cu ea. Vreau sa spun, cu Babe. O doamna din Garden City a luat cainele lui Kenyon. L-a luat pe Teddy. Dar Teddy a fugit si s-a intors la Holcomb. Insa doamna a venit si l-a luat din nou. Iar eu am pisica lui Nancy, pe Evinrude. Dar Babe? Cred c-o s-o vanda. Ce rau i-ar parea lui Nancy. Ce furioasa ar fi. In alta zi, in ajunul inmormantarii, stateam cu Bobby langa sinele de cale ferata. Ne uitam cum trec trenurile. Ceva foarte stupid. Ca oile in viscol. Deodata, Bobby si-a revenit si a zis: „Ar trebui sa mergem s-o vedem pe Nancy". Asa c-am mers cu masina pana la Garden City si ne-am dus pana la salonul de pompe funebre al lui Phillips de pe Main Street. Cred ca era cu noi si fratele mai mic al lui Bobby. Da, sunt sigura ca era si el. Tin minte ca l-am luat cu masina cand a iesit de la scoala. Si imi amintesc ca a zis ca a doua zi n-o sa se tina ore, pentru ca toti copiii din Holcomb sa poata participa la inmormantare. "