Corurile, marsul in cadenta si simbolurile vagi, aceste betii psihologice, sunt materia prima a oricarei dictaturi. Ca sunt dezonorante sau nu, putin intereseaza. Ele sunt eficace, si asta e de ajuns. Exista un singur dusman care le poate sta impotriva: spritul critic. De aceea, orice dictatura, fascista sau comunista, debuteaza prin suprimarea lui...

    Noaptea de chef va trece insa, si in zori va veni dezgustul. Noptile de chef tin uneori foarte mult in istorie: ani si decenii, daca nu vecuri. La sfarsitul lor, dezgustul insa vine fara gres.

    Marxismul si fascismul pot cuprinde o suta de adevaruri politice si economice decisive, dar amandoua pornesc de la o groaznica ignorare a omului. Este si in marxism, si in fascism o lipsa de viata si un abuz de scheme care le face din capul locului artificiale. Acest lucru se va razbuna astazi sau peste o suta de ani, dar se va razbuna. [...] Se circula greu astazi prin lumea ideilor, fara uniforma. Spiritul critic n-a avut niciodata uniforma. E un civil. (Mihal Sebastian)

    Mihail Sebastian (pesudonim al lui Iosef. M. Hechter si Victor Mincu) este un prozator, dramaturg, romancier, eseist, gazetar si traducator. Aparitia, in 1934, a romanul autobiografic “De doua mii de ani...” declanseaza atacuri furibunde din partea presei, carora scriitorul le raspunde, in ”Cum am devenit huligan” (1935).

    Fragment:

 

    “Exista solutii pentru drama politica evreiasca? Probabil. Evreii au un partid, o uniune si cateva organizatii, care se ocupa cu gasirea lor.

    Poate ca nu este himeric sa nadajduiesti ca, intr-o buna zi, existenta acestui neam va fi scutita de adversitatile care o invenineaza azi. Cu putin curaj si cu putina exagerare, iti iei libertatea de a crede ca aceasta zi va rasari candva si in Romania. E o speranta naiva, dar nu absurda. Romanii din America sunt foarte buni americani, desi au ramas cu o admirabila tenacitate romani, pastrandu-si si limba, si folclorul, si traditiile familiale, si legaturile cu comunitatea romaneasca. Nimeni nu-i invinovateste de a forma la Cleveland sau la Ohio un „stat in stat". Ne este deci ingaduit, sprijiniti pe acest exemplu, sa asteptam cu rabdare un timp care sa lichideze si la noi definitiv ceea ce profesorul Nae Ionescu numea, inca in martie 1928, „o politica de huligani, agitatoare, atatatoare oprimanta". Timpul care a adus, orice s-ar spune, in mai putin de o suta de ani, mai multa dreptate in aceasta tara, dand libertate tiganilor robi, pamant taranilor iobagi si oarecare vaga omenie in fabrici si mine va aduce candva si acestor evrei, prada tuturor diversiunilor de stat, un dram de liniste.

    „Timpul" este desigur o solutie inceata, iar „candva" un termen nesigur. Nu exista alte solutii mai grabnice, mai radicale, mai active? Ba da. Exista solutia sionista si - la polul opus - solutia marxista. Amandoua au fost enuntate in batalia “De doua mii de ani.” Amandoua se cunosc.

Pentru sionisti, drama evreiasca se termina odata cu recladirea statului iudeu in Palestina. Suferim azi pentru ca suntem in exil. Nu vom mai suferi maine, pentru ca vom fi reintegrati istoriei noastre nationale. E un punct de vedere impresionant, care raspunde celor mai vechi nostalgii iudaice. E in acelasi timp o experienta de viata capitala.”