Sunt cuplul si familia doua concepte diferite? Ce ne motiveaza sa formam un cuplu? Odata format, cum putem mentine echilibrul in relatia noastra, cum putem intretine focul viu, insa la acea intensitate care nu provoaca arsuri, ci incalzeste si energizeaza?
Daca pana nu de mult familia avea o importanta primordiala, in ultimele decenii ideea de cuplu a inceput sa prinda tot mai mult contur in asteptarile si in vietile noastre. Acum stim ca un cuplu nu este indestructibil, stim ca o relatie de iubire, necultivata, se stinge, stim ca nu e suficient dar nici obligatoriu sa ai copii sau bunuri comune pentru a forma un cuplu ci, din contra, decizia de a "ne aseza" pare sa afecteze relatia amoroasa. Viata de cuplu a devenit mai savuroasa, dar si mai periculoasa.
In volumul de fata, cunoscutul autor francez ne invata "mersul pe sarma" al unei relatii de cuplu satisfacatoare si de durata, in care fiecare partener e invitat sa-si exercite libertatea de alegere, responsabilitatea, imaginatia, construind si reconstruind permanent impreuna viata in doi.

Din Cuprins:
Introducere. Marea schimbare: libertatea de alegere
Capitolul I. Dezirabilul in cuplu
Capitolul II. Pericolul in cuplu
Capitolul III. De ce un copil? De ce o familie?
Capitolul IV. Cuplul fata in fata cu copilul si familia: care este pericolul
Capitolul V. Cupluri si familii confruntate cu divortul
Fragment din lucrarea Cuplul, intre dezirabil si periculos de Robert Neuburger

"CUM SE FORMEAZA UN CUPLU?
Din momentul in care intram intr-un grup, oricare ar fi el, problema care se pune nu este absenta irationalitatii, ci cantitatea de irationalitate necesara functionarii acestuia. Este usor sa demonstram acest lucru in ce priveste cel mai mic grup uman, cuplul, in versiunea sa contemporana, caz in care el nu se mai formeaza ca urmare a unui acord intre familii, ci se autoconstituie datorita unor intalniri care, de cele mai multe ori, se datoreaza hazardului. Iar hazardul se pare ca le asaza pe toate pe fagasul lor. Nimic nu ma emotioneaza mai mult decat cand ii ascult pe partenerii care formeaza cupluri — aflati uneori intr-o stare de conflict intens — destainuindu-mi mitul lor fondator, a carui irationalitate pare sa le scape de fiecare data. Se recunosc ca si cum predestinarea ar fi actionat in favoa-rea lor, ca si cum un destin binevoitor le-ar fi deschis larg portile fericirii.
Gasim un astfel de exemplu de mit al destinului intr-un text ciudat al lui Kierkegaard, Jurnalul seducatorului, in care se adreseaza logodnicei sale: „Noi doi, noi suntem predestinati unul celuilalt; fara nicio indoiala, descopar ca iubirea mea pentru tine e tot atat de batrana pe cat sunt eu de batran..." Putem sa numim aceasta irationalitate credinta sau mit, dar trebuie sa stim ca membrii unui cuplu nu o traiesc ca pe o credinta: pentru ei, este un adevar. Credinta nu exista, si nici iluzia: daca stim ca un „adevar" nu este decat o credinta, atunci nu mai credem in el; 1n acelasi fel, iluzia nu mai este o iluzie cand stim ca este o iluzie. Acest mit fondator este necesar in crearea dimensiunii institutionale a cuplului.
Demonstratia inversa este usor de facut: cuplurile aflate in dificultate mi-au marturisit adeseori ca relatia lor de cuplu era disfunctionala inca de la inceput, caci decizia de a forma acel cuplu nu se baza pe un element irational, ci pe o necesitate — aceea de a se casatori pentru ca asteptau un copil, de exemplu. O pacienta a rezumat in mod remarcabil aceasta situatie, exclamand: »Stiu exact de ce cuplul meu n-a mers bine niciodata: este singura decizie rationala pe care am luat-o vreodata in toata viata mea!" Cateodata, aceasta cautare a unui Eros cu o existenta certa, care a creat cuplul printr-un sentiment de predestinare, este de-a dreptul Induiosatoare. „Am stiut imediat ca eram facuti unul pentru altul, pentru ca nu aveam chiar nimic in comun", a recunoscut un cuplu... intr-o scrisoare adresata lui Martin Heidegger, Hannah Arendt scria: „intre doua fiinte umane se creeaza uneori, rar, o lume. Aceasta lume devine atunci propria noastra patrie, in orice caz, singura patrie pe care eram pregatiti sa o recunoastem". "