„Raftul cu literatura despre Basarabia a devenit consistent in anii din urma. Deja tot ce o diferentiaza de literatura de aici este limba: o limba romana curata, limpede si parca manuita cu evlavie. si totusi, ceva o distinge mai profund in vacarmul autohton. Ceva ce, cu admiratie si vaga invidie, detectezi - dincolo de boarea de exotic-familiar a unei lumi indeobste rurale, straniu incremenite - ca un amplu suflu de universalitate, de care noi rar avem parte.

Citind cartea pe care o aveti in maini, veti descoperi lesne in ce consta acest ceva: este vorba de miza, pur si simplu. Basarabenii - chiar si cei instalati de cinci decenii la Bucuresti, ca Boris Buzila - au ceva esential, vital de spus. Bunaoara, iata «mandria» tatalui, tradusa de copilul de zece ani, care afla, in toamna anului 1940, la ora de geografie, ca, de-acum, fara sa fi plecat din sat, nu mai traieste in tara lui, mica, Romania, ci intr-un imperiu:

«Sa stapanesti Rasaritul, sa stapanesti Caucazul, sa stapanesti lumea! Sa stapanesti, sa stapanesti, sa nu te mai saturi! Ne minunam de imensitatea tarii, latita pe doua continente, ca un urs polar, cu labele din fata intinse pe Marea Caspica si Marea Neagra, cu botul pe Marea Baltica si cu coada pe Peninsula Kamceatka, cu picioarele dinapoi pe Marea Japoniei.»“