„Spre Occident. Contributia strainilor

 

    AJUNGEM IN SECOLUL AL XIX-LEA, epoca modernizarii Romaniei. Exista in istoriografia romaneasca tentatia exagerarii imprumuturilor occidentale anterioare. Sunt reale, dar strict punctuale. Nu modifica sistemul, nu modifica structural societatea romaneasca. Procesul acesta se petrece abia in secolul al XIX-lea, perioada cea mai intensa fiind cuprinsa intre 1830 si 1860. Modernizarea este echivalenta cu occidentalizarea. Civilizatia actuala a lumii, buna-rea, tehnologica, stiintifica., rationalista, liberala, democratica... si asa mai departe (inclusiv colonialismul, fascismul sau comunismul), isi are aproape in totalitate obarsia in Occident. Ce a fost inainte conteaza mai putin sau conteaza in masura in care dilueaza, altereaza sau franeaza procesul modernizator. Titu Maiorescu vorbea (la 1868) despre „barbaria orientala", de care romanii abia se despartisera. La extrema cealalta, Nicolae Iorga nu va inceta sa repete ca romanii reprezinta o civilizatie straveche, avandu-si rosturile lor de-a lungul istoriei in rasaritul continentului, unde au ajuns sa fie continuatori ai civilizatiei bizantine. Cu sentimente diferite si folosind cuvinte diferite, si unul, si altul defineau in fond aceeasi realitate istorica. Barbarie sau civilizatie straveche, problema romanilor era de a depasi stadiul acesta, oricum l-am numi, pentru a-si insusi, si cat mai eficient, instrumentele si valorile occidentale. Toti le-au preluat, mai devreme sau mai tarziu, intr-o masura mai mica sau mai mare, cu mai mult sau mai putin succes, din Rusia si Turcia pana in Japonia si China...

    Elita romaneasca avea deja o lunga experienta in preluarea modelelor din afara. Si de asta data s-a conformat cat a putut de repede. In cateva decenii, transformarea a fost totala, cel putin in aparenta. Imbracamintea orientala a disparut: femeile, mai intai, apoi barbatii tineri, mai la urma varstnicii, ceva mai reticenti, cu totii au sfarsit prin a adopta vesmintele europene (la categoria de sus, dupa ultima moda pariziana). A disparut si greaca, ca limba de cultura; i-a luat locul franceza. S-a abandonat scrierea chrilica, ceva mai greu, e drept, fiindca folosirea ei avea si o conotatie religioasa: ii atasa pe romani de ortodoxie (romanii au devenit astfel singurii ortodocsi care scriu cu alfabet latin).”