Cunoasterea are doua momente mari: momentul mortii, cand sufletul se dezleaga de necunostinta, si momentul invierii, cand se dezleaga si trupul de necredinta. Caci necredinta isi are obarsia mai mult in convietuirea sufletului cu trupul. Or si el trebuie sa intovaraseasca si cunostinta si credinta. Moartea dezleaga sufletul de trup si astfel sufletul ajunge la cunostinta spiritualitatii si a nemuririi sale; invierea dezleaga trupul desavarsit de moarte si de necredinta. Moartea si invierea implinesc, in privinta constiintei si a izbavirii de rau, ceea ce nu pot implini nici cele mai impresionante nevointe ale sfinteniei. Pana ce nu trecem si prin portile acestea, cunostinta noastra e numai frantura.