Ne-a adus Dumnezeu din nefiinta la fiinta, dar sa ne mantuiasca nu poate fara noi. Drept aceea, in tot felul ne cheama ca sa-L cunoastem ca Tata si pe noi intreolalta ca frati si fii ai aceluiasi Parinte. O cunostinta sigura despre acestea - iar credirita ajuta si duce la aceasta siguranta - inclina inima, sau dragostea, ca sa implinim cu toata voia porunca cea mare a iubirii, in care se rezuma toata stradania lui Dumnezeu. Caci firul iubirii ridica fiii spre cerescul Tata, si pogoara pe Tatal, Fiul si Duhul in fii. Iar pe fii Dumnezeul iubirii ii leaga intreolalta ca sa fie una, ceea ce cand se implineste, minuneaza lumea, si o sileste sa cunoasca pe Dumnezeu din fii, caci fin uniti in iubire traiesc in El si arata in lume capatul pamantesc al Imparatiei ceresti. Aceasta e pe scurt voia Tatalui si rugaciunea Fiului, sa prinda si societatea omeneasca in aceeasi iubire Treimica. La aceasta traire a vietii vesnice, cu incepere de aici, Dumnezeu isi cheama copiii prin mai multe graiuri, prin mai multe surle. Iata cateva dintre ele: 1. Chemarea launtrica a constiintei; 2. Chemarea din afara a cuvantului; 3. Chemarea prin necazurile vietii; 4. Chemarea prin necazurile mortii; 5. Chemarea prin semnele mai presus de fire; 6. Chemarea prin chinurile de pe urma de la Antihrist; 7. Chemarea la Judecata.