Sfantul Munte al Athonului este simbolul dragostei, al deplinei afierosiri lui Dumnezeu a monahilor si al evlaviei credinciosilor Imparati bizantini, care l‐au inzestrat cu dreptul de autoguvernare, cu avatonul si cu alte privilegii legate de acesta. El ramane o continuitate vie a puternicei si stralucitei Imparatii bizantine de altadata. Prinosul lui de‐a lungul veacurilor este imens si nepretuit.
Toate cate sunt pomenite in aceasta carte, sunt fapte (izbanzi sau caderi ascetice) si invatatura practica a Athonitilor. Au fost scrise pentru a indemna la pocainta si la urmarea vietuirii lor ascetice sau ca sa ne faca atenti prin cele patimite de ei.
Fragment:
“Ieromonahul Metodie Kareotul
Parintele Metodie era de origine roman. S-a nascut la 26 decembrie 1905 in orasul Sibiu, din parintii Ioan si Evdochia Popa. La botez a fost numit Vasilie. A venit in Sfantul Munte si s-a inchinoviat la Chilia Sfintilor Teodori, dependenta de Manastirea Cutlumus. In aprilie 1932 a avut loc tunderea sa in monahism si a fost numit Metodie. Pentru curatia si evlavia sa a fost hirotonit preot.
Odata staretul sau l-a trimis la Manastirea Esfigmenu ca sa vanda rucodelia lor, cu porunca de a se intoarce in aceeasi zi. Dupa ce si-a savarsit ascultarea, vremea s-a stricat si a inceput sa ploua torential. Parintii au incercat sa-l impiedice de a pleca pe un astfel de timp. Dar el, avand in minte porunca staretului sau, a plecat, dar se ingreuia sa-si continue drumul. Atunci, gasind o scorbura de copac, s-a ghemuit in ea si a inceput sa se roage. La un moment dat l-a furat somnul, iar cand s-a trezit, a vazut o lumina in apropiere. Atunci a spus intru sine: „Voi merge sa bat la poarta, ca sa primesc ajutor". A mers, a batut si a vazut ca se afla la chilia sa. Staretul sau a ramas inmarmurit cand l-a vazut, fiindca il astepta cu neliniste, si s-a minunat de ascultarea lui.
Mai tarziu, dupa adormirea staretului sau, a luat Chilia Sfintilor Teodori din Karyes si se nevoia cu marime de suflet si jertfire de sine.
Parintele Metodie era virtuos, iar aceasta o arata simplitatea sa, pacea si smerenia sa, multele sale virtuti si petrecerea sa fara prihana. Era iubitor de slujbe si foarte nevoitor. Nu-si neglija deloc slujba si indatoririle sale duhovnicesti. Parintii si-l amintesc ca pana la batranetile sale purta rasa si isi facea canonul.
Era un om smerit si cu multa dragoste.”