Nascut in Romania, adolescentul care avea sa devina Big Jacques, adica boxer profesionist, actor si proprietar al unui bar de jazz din New York, e luat de pe strada intr-o buna zi si dus in lagarul sovietic de la Donbas. Dupa doi ani si jumatate de chin, reuseste o evadare spectaculoasa. Destinul lui incredibil ni se dezvaluie in Donbas, scriere autobiografica tradusa in premiera in Romania, tara natala a lui Jacques Sandulescu. Romanul i-a uimit pe americani, trimitandu-i cu gandul la Indiana Jones sau James Bond. Numai ca, inainte de a fi o aventura cinematografica, povestea lui Big Jacques e o poveste adevarata.

 

    „Multi prizonieri murisera. Cam jumatate din lagar. Patru sute cincizeci de oameni slabanogi si bolnavi nu mai sufereau. Primavara oprise recolta celei cu coasa; vremea calda o alungase deocamdata. Dar prietena ei, cruda si rece, atotcuprinzatoarea iarna, o va insoti din nou peste putine luni — tocmai cand avuseseram parte de putin repaus. O cruda alianta — iarna si boala. Stiam ca n-as putea sa mai supravietuiesc o alta iarna ca ultima daca nu se vor imbunatati cat de cat conditiile. Randurile prizonierilor se imputinau alarmant, dar nu aveam nicio indoiala ca un alt lot mare va veni curand.

    Doua saptamani mai tarziu a sosit un nou transport. Venea de la primul lagar. Iar cu el au venit si zece gardieni noi, unul dintre ei fiind cel mai cumplit sadic pe care l-am intalnit vreodata. De obicei, tura unui gardian dura douazeci si patru de ore, dupa care urmau patruzeci si opt de ore de odihna, dar acest nou gardian ii hartuia pe prizonierii care veneau de la munca aproape morti de oboseala, asa, numai pentru distractie, chiar si cand nu era de serviciu. L-am vazut lovind femei epuizate, scuipand in fetele suferinde si injosind pe cei mai obositi si slabiti prizonieri. Curand a inceput sa se vorbeasca tot mai des despre el. In timpul zilei isi folosea atat de multa energie hartuind prizonierii, incat el insusi obosea. De mai multe ori, pe cand ma intorceam de la tura de dupa-amiaza, la orele unu sau doua dimineata, iar el trebuia sa ne verifice, il gaseam adormit in cabina. 

    De doua ori, acest gardian, al carui nume era Kolya, m-a oprit cand ma intorceam singur de la mina, intreband de ce nu eram cu restul grupului. I-am raspuns ca Sirienko imi daduse permisiunea sa merg la munca si sa ma intorc cum vreau.”