Fragment:

 

    “Autostrada 186 se intinde in fata noastra, afundandu-se in adancul junglei. In orice moment vom trece granita dintre statele Quintana Roo si Campeche. Simt cum padurea tropicala ne impresoara, umbre dese napustindu-se spre noi de pe ambele laturi ale drumului. Odata la fiecare cateva minute, copacii fac loc unei mici lagune sau unor smarcuri cu mangrove, gauri negre de apa care reflecta stralucirea unui cer violet, vaduvit de luna.

    Scotocesc prin rucsacul Camilei. Gasesc o sticla cu apa sigilata, o duzina de batoane de ciocolata, o lanterna rezistenta la apa, un briceag elvetian, baterii de rezerva, chibrituri si vata (sigilata intr-o punga de plastic), tablete de purificarc, a apei si zece mii de pesos bani gheata — aproximativ 500 de lire sterline. Si un iPod roz.

    - In caz ca ma plictiseam, admite Camila zambind. Nu stiam ca ma vei insoti.

    - Unde planuia sa mearga?

    Camila era pregatita pentru orice. Eu, pe de alta parta, nu eram pregatit deloc. Habar n-aveam in ce ma baga. Eram la fel de pregatit ca orice pusti care face o plimbare de placere cu sora lui mai mare.

    - Nu-ti doresti sa ne fi cunoscut mai devreme?

    - Ihi, raspund eu.

    - Nu, serios. E trist sa fii singur la parinti. Mi-ar fi placut sa cresc avand un frate mai mic.

    Nu ma pot imagina crescand cu o sora mai mare. Lumea aceea a adolescentelor, cu luciu de buze si ondulator de par, adidasi roz, afise cu Orlando Bloom si Brad Pitt. O intrezarisem cand imi vizitam colegii care aveau surori.

    - E foarte interesant ca ai ales sa stai la acelasi hotel ca Andres.

    - Nu datorita jazzului, subliniez eu.

    - Nu, dar totusi l-ai ales. Vad foarte mult din Andres la tine. Felul cum iti dai ochii peste cap cand nu crezi ceea ce auzi, cum mananci cu mana in fata gurii, cum iti scarpini perciunii cand esti fericit.”